Printre recomandări și umilințe, tot înainte!

Mai nou primim recomandări din partea tuturor celor care, în scris sau vorbit își asumă calitatea de specialiști. Nu contează domeniul, contează doar capacitatea de a știi să arăți cu degetul sau, după caz, să oferi soluții teoretice. Toată lumea se pricepe la așa ceva. De la politicieni, mai ales că în câteva zile va debuta campania electorală, până la membrii guvernului tehnocrat, tot mai subțiat în urma demisiilor, ca să nu le numim dezertări, pentru binele lor, nicidecum al celor în slujba cărora pretind că se pun.

Un astfel de exemplu este și cel al bancherilor care, după ce în anii precedenți ameninţau cu blocarea conturilor, pe banii noştri, acum ne sfătuiesc cum să facem economii. Câteva dintre marile bănci derulează chiar programe educaţionale întrecându-se în recomandări. Cum sună unele dintre sfaturile acestora? „Fixează-ţi o zi pe săptămână în care să nu cheltui nimic, stinge lumina când nu te afli în cameră şi închide calculatorul, radioul sau televizorul când nu le foloseşti”. Ceea ce bancherii se fac a nu ştii, este că foarte mulţi români nu cheltuiesc nimic nu doar o zi pe săptămână, ci două – trei, nu pentru că se pricep la economii, ci din motivul că pur şi simplu nu au ce să cheltuiască. De ce nu fixează băncile o zi în care să nu ceară dobânda şi alte comisioane, dacă tot îşi asumă responsabilitatea socială? O întrebare la care desigur nimeni nu va oferi vreun răspuns.  

Revenind la clasa politică românească, dacă este să luăm de „bune” încercările disperate de redresare economică a ţării, înseamnă că avem în continuare conducători (parlamentari, preşedinte, premier, miniştri) care nu au stofă de lideri şi nici pregătire sau, poate, nu au interes. Poate nu ar trebui să-i judecăm atât de dur, cu toate că o merită, după cum poate nu ar trebui să trecem nici peste interesele statelor occidentale sau peste atât de zvonitele interese „oculte”, despre care se discută la nivelul cetăţeanului de rând. 

În timp ce politicienii sau, după caz, tehnocrații atunci când nu sunt în vacanțe exotice, îşi duc somnul confortabil în Parlament şi Guvern, iar atunci când se trezesc mimează prigoana contra moravurilor de ordin financiar, România suportă în continuare umilințele impuse de FMI și Uniunea Europeană. Și toate acestea în timp ce ochii și urechile celor creduli continuă să asigure ratingul celei mai noi puteri în stat, pe lângă cele trei constituționale. Mass-media românească, căci despre ea este vorba, vine să substituie poporul, mințit și păcălit de celelalte puteri ale statului în numele lui însuși, cu deviza: printre recomandări și umilințe, tot înainte!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s