România, între angajamentele asumate și precampania electorală

Este evident pentru tot mai mulți dintre noi că adevărata problemă a României nu este una strict economică, existând totuși niște pârghii care ar trebui să o facă viabilă. Nici guvernul tehnocrat condus de Lucian Cioloș, dar din care au evadat mai mulți miniștri pentru a îmbrățișa în perspectiva alegerilor parlamentare, cariera politică, nu constituie problema ineficienței la nivel de putere executivă. Luăm în calcul până și ajutorul din partea Fondului Monetar Internaţional şi Uniunii Europene, după spusele analiştilor internaţionali. Problema este în continuare, deși s-au făcut pași importanți în rezolvarea acesteia la clasa politică, la actualul guvern şi relația acestuia cu un preşedinte care „nejucător” fiind, vorbește mai puțin, dar ancorat în relația cu cei care l-au susținut și acum încep să dea din coate.

Să nu uităm, chiar dacă încă nu se pun în practică, există şi un set de măsuri şi programe pentru reforma sistemului fiscal, condiţie impusă de instituţiile internaţionale, doar că nu se aplică, tot din rațiuni politice. Cine să aibă timp și pentru aşa ceva de când cu precampania electorală, cu furatul de sloganuri de la unii la alții și arătatul cu degetul? 

Ce vor atunci românii? Cu siguranţă nu o societate controlată de un stat atotputernic, dar nici una aruncată în haos de o putere legislativă și una executivă aflate în goană după profituri mincinoase. Specialiştii s-au grăbit să afirme în ultima vreme că „ar fi o eroare ca eşecul politicilor de dreapta sau stânga din România să retrezească din adormire concepţiile falimentare şi învechite despre un stat care naţionalizează economia, dar ar fi fost o eroare şi mai mare ca statul să asiste pasiv la dezmăţul corupţiei sau al pieţelor nereglementate care au distrus peste noapte economia”. Ca întotdeauna specialiştii spun totul şi nimic. Arestații sunt astăzi cu reținere la domiciliu sau sub control judiciar, primesc și fac vizite după propriul cherem și lucrurile se aranjează încet dar sigur.

Nu curge nici lapte şi nici miere în România anului 2016, deşi Uniunea Europeană ne-a primit de ceva timp cu braţele deschise. Pentru a gratina complet tortul fondant, să mai spunem că reprezentanţii F.M.I. se declară chiar mulţumiţi, și au aşteptări că România va pune, în continuare, în practică angajamentele asumate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s