Centenar. Bătălia de la Podul Jiului

În ziua de 14/27 octombrie 1916, oraşul Târgu Jiu a înscris o pagină glorioasă în istoria României cu prilejul bătăliei de la podul de peste Jiu, când trupele române, animate de rezistenţa opusă de populaţia oraşului, au respins o puternică ofensivă germană.(…) La Târgu Jiu rămăsese doar o companie de miliţie, formată din 2-3 plutoane, pentru paza podului peste Jiu.

În acest gol al poziţiei, s-a strecurat mai întâi „o compania de vânători inamică, din al 12-lea Regiment de vânători german, urmată apoi de o alta” – aşa cum relata comandantul Grupului Jiu din Divizia XI-a, colonelul Ion Anastasiu. Relatările despre lupta de la Podul Jiului sunt numeroase, subiectivitatea fiind însă evidentă în fiecare mărturisire, articol sau studiu. Rămâne însă de netăgăduit rezistenţa opusă timp de câteva ore, în faţa inamicului, de populaţia oraşului Târgu Jiu: civili, cercetaşi, sergenţi de stradă şi câţiva activi. După unele relatări, s-a trecut la mobilizarea unui număr mic de civili, care au primit armament, şi împreună cu efectivul redus al companiei de miliţie s-au îndreptat spre podul de peste Jiu.  

„A fost unul dintre cele mai mari şi înălţătoare tablouri ale neamului – afirma generalul C. Găvănescul, în cartea document „Războiul nostru pentru întregirea neamului”, – copii între moşnegi luptând alături pentru ţară… amestecaţi cu câţiva ţărani şi civili, iar lângă ei, imediat în spatele lor, mai multe femei venite şi ele să ajute, pansând pe răniţi, cărând muniţiuni soldaţilor până pe linia de luptă sau încurajând pe luptători. Şi toţi aceştia erau veniţi aici cu voia lor, neîmpinşi de nimeni, nemânaţi de nimeni decât de dragostea de ţară şi de iubirea de neam”.

reconstituire-batalia-de-la-podul-jiului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s