Evreii și legăturile lor cu Gorjul, în timpul Holocasutului

Holocaustul reprezintă un eveniment unic în istoria umanităţii, care a subminat valorile şi credinţele fundamentale ale civilizaţiei noastre şi a ridicat noi întrebări la adresa societăţii. A fost mult timp un subiect tabu, despre care nu s-a discutat în mod deschis, dar asupra căruia în ultimii ani tot mai mulţi istorici şi cercetători şi-au îndreptat atenţia. Astăzi, mai mult ca oricând, abordarea tematici Holocaustului reclamă imperios lecţia asumării istoriei de către tânăra generaţie.

Vorbim aşadar despre filele negre ale istoriei, despre drama unui popor însângerat, a cărui „soluţie finală” era aclamată cu vehemenţă de către ideologia nazistă. Ne preocupă astăzi, responsabilizarea tinerei generaţii la dramele istoriei, dar şi implementarea unor valori care în trecut au fost subminate. O lecţie despre puterea toleranţei este oricând binevenită, cu atât mai mult, cu cât aceasta se adresează celor tineri prin teme ce pun în dezbatere combaterea discriminării, promovarea respectului şi înţelegerii reciproce la umanism, definit prin valorile lui fundamentale.

În cadrul Centrului Naţional pentru Comemorarea Holocaustului „Yad Vashem” din Israel, instituție în care am urmat și noi cursuri, sub forma unor workshop-uri și seminarii, în urmă cu șase ani, funcţionează Şcoala Internaţională pentru Studierea Holocaustului, înfiinţată în anul 1993. Aceasta organizează programe educaţionale şi produce materiale pedagogice adresate unor diferite segmente de populaţie şi organizaţii educaţionale din Israel şi din străinătate. Peste o sută de membrii ai şcolii lucrează an de an laolaltă cu mii de profesori, studenţi, soldaţi şi elevi pentru a stimula educaţia despre Holocaust şi amintirea acestuia. Educaţia despre Holocaust, aşa cum este ea definită şi elaborată de către Şcoală, presupune mai multe discipline, aspecte şi direcţii, concentrându-se asupra modului în care oamenii au locuit înainte, în timpul şi ulterior Holocaustului.[1]

În 2005 Şcoala Internaţională pentru Studiul Holocaustului a inaugurat un proiect comprehensiv dedicat promovării studiului Holocaustului în Europa, iar România este una dintre ţările partenere la acest efort. O selecţie de materiale în limba română referitoare la problematica Holocaustului au fost deja publicate sub egida „Yad Vashem”.

O perioadă istorică, în general, dar mai în special una de mare complexitate, cum este aceea a Holocaustului, trebuie cunoscută sub toate aspectele sale, unele contradictorii, dar urmărind în permanenţă legătura şi proporţia diverselor planuri.[2]  Refuzul foarte îndelungat de a recunoaşte realitatea Holocaustului în România, inclusiv lipsa de acces la fondurile arhivistice relevante.

În prezent, deşi oficial România şi-a asumat răspunderea pentru cele petrecute cu evreii în timpul celui de-al doilea război mondial, că oficialităţile participă la comemorarea Holocaustului, iar în Parlament, datorită eforturilor deputatului minorităţii evreieşti, dr. Aurel Vainer, se organizează de câţiva ani sesiuni speciale, realitatea tragediei evreilor nu a pătruns în conştiinţa societăţii, existând şi astăzi părerea răspândită că românii au fost întotdeauna buni cu evreii.

dscn7307Despre evrei și legăturile acestora cu Gorjul, și implicit cu Târgu-Jiul, în perioada Holocaustului, nu există foarte multe mărturii. Iată de ce credem că este imperios necesară cercetarea cu responsabilitate a acestei teme. Nu trebuie uitată nicio clipă realitatea istorică relevată de documentele vremii și mai ales contextul contemporan acelor evenimente.

La Târgu-Jiu, în anul 1939, se arată în lucrarea Dicționarul Penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), a fost înființat un lagăr în care au fost cazați circa 6.000 de refugiați polonezi, imediat după ce Polonia a căzut sub dominația nazistă.[3] Construit la periferia municipiului Târgu Jiu, pe o întindere destul de mare, cu participarea efectivă a soldaților polonezi refugiați, avea construite 10 bucătării, barăci din lemn, care puteau adăposti fiecare câte 250 – 300 de persoane, două cantine, 20 de puncte sanitare, săli de cursuri, teatru precum și alte clădiri în care refugiații desfășurau diferite activități. Au funcționat chiar și școli primare și cursuri gimnaziale pentru copiii polonezilor care aveau vârsta de a merge la școală.

Ulterior, în lagăr au fost internați evrei, cei mai mulți originari din Basarabia, „suspectați de comunism”, al căror număr ajunsese la 414, conform evidenței făcute de colonelul Gheorghe Zlătescu, comandantul lagărului. La 8 septembrie 1942, 407 dintre ei au fost deportați în Transnistria, în lagărul de la Vapniarka[4]. Mulți și-au găsit sfârșitul fie pe drum, fie odată ajunși în lagăr.

Mărturie a trecerii lor pe aceste meleaguri, sunt astăzi la Târgu-Jiu, un ceas solar şi o rocă de bazalt pe care este săpată silueta unui vultur polonez cu capul întors spre dreapta, cu aripile care, deoparte și alta, sugerează un sfeșnic cu șapte brațe. În imagologia iudaică, acest candelabru, cu şapte braţe (trei pe laterale și altul în centru), numit Menorah, are conotații sacre. Menorah este emblema oficială a Israelului din 1949.

La Institutul Internațional de Studiere a Holocaustului de la Yad Vashem, din Israel, există astăzi documente (liste și rapoarte) cu privire la evreii români (nu polonezi) aduși în lagărul de la Târgu-Jiu în perioada septembrie 1940 – ianuarie 1941, în timpul regimului legionar, dar și mai târziu, în 1942 și 1943.

Despre evreii care însă locuiau în Târgu-Jiu în acea perioadă, aflăm din mărturiile vremii că autorităţile locale au considerat că manifestarea unei atitudini îngăduitoare faţă de aceștia, este mai potrivită decât măsura deportării forțate și implicit o moarte sigură.

Într-o adresă a Camerei de Muncă, oficiul Târgu-Jiu, din 23 august 1941, către Ministerul Muncii se relata modul în care fuseseră aplicate prevederile legii cu privire la situaţia imobilelor proprietate evreiască din reşedinţa judeţului Gorj: „Domnule Ministru. La ordin al Domniei-Voastre telegrafic H.O. 38101, din 21 august, anul curent, avem onoare a răspunde urmatoarele: În oraşul Târgu-Jiu, fiind un număr redus de evrei ale căror bunuri urmează a fi expropriate, potrivit legilor în vigoare, numărul acestor imobile e de asemenea foarte restrâns, abia dacă sunt 6-7 în această situaţie. Un imobil central, corespunzător unei instituţii şi care ar putea eventual adăpostii două-trei instituţii cu interese asemănătoare este casa evreului Ozias Weinfeld din strada Sfinţii Apostoli. Suntem informaţi însă că acest imobil a fost solicitat şi de Poliţia locală ca şi de Cursurile Profesionale de Ucenici care n-au imobile proprii în acest oraş. Dacă s-ar afecta Cursurilor Profesionale, atunci am putea avea loc şi noi. În ipoteza că acest imobil va fi atribuit altei instituţii, propunem imobilul fraţilor S. Aladjem din strada Victoriei nr. 90 care are 4-5 camere şi dependinţe, suficiente pentru instituţia noastră şi situate pe strada principală a oraşului. Există în oraş, str. Victoria, nr. 51, un imobil central cu 2 prăvălii la parter şi 7-8 la etaj, proprietatea evreului Carol Wexler, dar se crede că acesta fiind veteran al războiului trecut, va fi ferit de expropriere. De asemenea este în str. Unirii casa evreului Albert Haber, foarte potrivită intereselor noastre, dar şi acesta fiind invalid din trecu tul război se poate să fie ferit de expropriere. Pentru orice eventualitate, noi ne-am mulţumi cu imobilul S. Aladjem fiind siguri că proprietarii nu au nici un motiv a fi scutiti de expropriere.[5]

Dintr-o altă adresă, datată 19 mai 1942, aflăm că la Târgu-Jiu în luna martie a aceluiași an, o comisie formată din profesor Badea George, inspector special de românizare, M. Petrovici Berindei, preşedintele Camerei de Muncă din Craiova şi N.D. Comşa, preşedintele Camerei de Comerţ din Târgu-Jiu şi Eugeniu Stamatescu, secretar, au încheiat un process verbal cu privire la revizuirea populația de origine evreiască din Târgu-Jiu: „Astăzi , data de 4 martie 1942, ne-am întrunit în sedinţă şi am procedat la revizuirea evreilor din oraşul Târgu-Jiu după cum urmează: Mohnlatt Natan, ceasornicar; Rosenfeld Nicolae, ceasornicar; Rosenfeld Alexandru, geamgiu, toţii trei de la firma Mohnblatt, unicul ceasornicar din localitate, care cu toate publicaţiile facute în ziare şi pe la diferite firme n-a putut găsi lucrători calificaţi etnici români; Dr. Iulian Bercovici, medic univ. cunoscut ca o persoană de bună reputaţie şi folositor obştii româneşti în trecut; Dr. Abramovici David, fost medic, căpitan activ, pensionar militar în prezent rechiziţionat de către C7 Armată cu ordinul nr. 301 din 2 martie 1942;  Nisipeanu Frideric, tehnician dentist, potrivit şi absolute indispensabil pentru lucrările dentare ale publicului; Ossias Weinfeld, dentist indispensabil în localitate ca unicul dentist, români nefiind în localitate; Brandes Avram, tehnician laborant în cabinetul lui Ossias Weinfeld; Stănculescu Aurel, laborant în cabinetul lui Ossias Winfeld; Salzberger Alexandru, specialist în cherestea la firma D-tru Maniţescu.[6]

O altă lucrare, intitulată „Aspecte ale vieţii cotidiene din Gorj, în mărturii ale vremii (1938-1947), relatează situaţiile a doi evrei, Stănculescu Aurel şi Bercovici Iulian.[7] În timp ce în alte judeţe ale ţării evreii erau deportaţi, în Gorj prin grija prefectului Theodor Graur: „evreul Stănculescu Aurel, bacalaureat în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul în Târgu-Jiu” va servi ca dactilograf la Prefectura judeţului, începând cu data de 3 martie 1943,[8] în timp ce Bercovici Iulian, medic evreu, primea din partea aceluiaşi prefect o recomandare către ministerul Afacerilor Interne în care se arăta că „şi-a făcut în mod conştiincios datoria de medic[9].

*

*           *

La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, după crearea Statului Israel, Knesset-ul (Parlamentul israelian) a votat Legea „Yad Vashem” pentru cinstirea  celor care  au salvat evrei de la moarte ori deportare (și moarte) nefiind de etnie evrei, în anii Holocaustului, numindu-i, după  tradiția iudaică, cu titlul de „Drepți ai Popoarelor”  sau „Drepți între Popoare”. Pe baza acestei legi a fost înfiinţat Institutul de stat „Yad  Vashem” de la Ierusalim pentru studierea victimelor Holocaustului.[10]

Unul din obiectivele acestui institut îl reprezintă identificarea și omagierea celor „Drepți între popoare”, neevrei care „în condiții vitrege, când purificarea etnică, jaful, crima și oportunismul deveniseră politică de stat, considerate naționalism și răsplătite cu medalii și onoruri, și-au riscat viața, familia și averea pentru a-și păstra omenia și iubirea aproapelui, ajutându-i și salvându-i pe evreii prigoniți”.[11]

Prin intermediul acestui institut, Statul Israel a început să acorde Titlul de „Drept între popoare” (în ebraică חסיד אומות העולם Hasid Umot Haolam – n.n.), în viață sau post mortem, pentru perpetuarea memoriei martirilor și eroilor din perioada Holocaustului.

Propunerile pentru acordarea acestui omagiu sunt primite din toată lumea și analizate de o comisie condusă de un judecător de la „Înaltul Tribunal de Dreptate” (Înalta Curte de Casație israeliană). Cei recunoscuți ca „Drepți între popoare”, primesc în afară de titlu, o diplomă și o medalie pe care este încrustat numele laureatului care se mai înscrie și pe Zidul de onoare din Grădina Drepților între popoare de pe lângă muzeul Institutului Yad Vashem din Ierusalim.

Acest titlu conferă cetățenia de onoare a Statului Israel, iar însemnele distincției sunt conferite într-un cadru festiv laureatului sau urmașilor imediați, la Ierusalim, sau la Ambasada Israelului din statul respectiv.[12]

Prin acordarea acestui titlu şi unor cetăţeni români care au mers împotriva curentului şi au refuzat să abdice de la principiile de bază ale umanismului, este o dovadă elocventă că omenia acestor „oameni drepţi” care pentru mâna intinsă unor oameni în suferinţă şi-au periclitat viaţa, cariera, liniştea căminului, se poate menţine şi în situaţii limită. Este memoria celor puţini la număr dar care care au trecut testul acestei situaţii, care s-a numit Holocaust.

Aceşti oameni, – arată dr. Liviu Rotman în lucrarea „Demnitate în vremuri de restrişte” – prin împotrivirea lor au format o anume societate civilă, care s-a opus totalitarismului şi au lăsat o poartă deschisă speranţei. [13]

Pentru România, unde au trăit înaintea celui de-al doilea război mondial aproximativ 800.000 de evrei, numărul „drepţilor” nu este prea mare, aproximativ 70. Dar chiar şi aşa, actele lor, şi nu exagerăm dacă spunem de eroism, sunt puţin cunoscute.

Sunt însă şi mulţi români care nu au primit înalta recunoaştere de „Drept între popoare”, din mai multe motive: fie că nu a existat o documentaţie suficientă, fie alţii sunt în curs de atestare de comisiile de specialitate de la Yad Vashem, fie nu au corespuns standardelor Yad Vashem-ului. Credem însă că scoaterea lor din anonimat şi sublinierea faptelor lor este importantă pentru cunoaşterea unei anumite stări de spirit ce se opunea măsurilor barbare ale dictaturii fasciste şi implicit cunoaşterii mai exacte a unei epoci atât de complicate.

Jurnalista Eva Galambos, în articolul intitulat „Românii şi drepţii între popoare din România”, afirmă însă că „în discursuri aniversare, mese rotunde, simpozioane legate de Holocaustul din România, se menţionează de fiecare dată atitudinea unor cetăţeni români care au încercat să-i ajute pe evrei. După cum se ştie, în liceele din România există un curs opţional de istorie a evreilor în care Holocaustul reprezintă un capitol aparte, profesori de istorie urmează cursuri speciale de predare a acestui obiect, inclusiv la Yad Vashem, deci sunt în cunoştinţă de cauză atât în ce priveşte tragedia evreilor cât şi acţiunile unor salvatori.[14]

Autoarea articolului continuă în aceeaşi notă precizând că „dacă întrebi un tânăr pe stradă despre aceste evenimente, cu mici excepţii, se uită la tine miraţi, nu ştiu nici despre Holocaust sau dacă au auzit, nu cred că în România s-a întâmplat aşa ceva, cu atât mai puţin ştiu despre drepţii între popoare.[15]

Sunt toate acestea, motive convingătoare pentru care Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” din Târgu-Jiu va iniția în perioada următoare demersurile necesare pentru identificarea celor care, reprezentând autoritățile locale din Târgu-Jiu și Gorj, nu au luat măsuri extreme și nu au manifestat o atitudine ostilă față de evrei, neajungându-se astfel la deportări ale acestora spre lagărele de muncă sau de exterminare. Ne exprimăm convigerea că Titlul de „Drept între popoare”, în contextual abordări tematicii Holocaustului în România, ar  putea fi atribuit și acelor gorjeni care au dovedit prin atitudinile și convingerile lor că umanitatea nu este o cauză pierdută, iar salvarea unor vieți omenești este, mai presus de orice doctrină sau manifestare politică, nevoia de normal și firesc într-o perioadă atât de neagră a istoriei.

prof. ANDREI POPETE PĂTRAȘCU

[1] Andrei Popete-Pătraşcu, Ţara Sfântă între istorie şi credinţă, în „Historia C.N.E.T.”, Târgu-Jiu, an II, nr. 1-2 (5-6) / 2011, p. 36.

[2] Liviu Rotman (coord.), Demnitate în vremuri de restrişte, Bucureşti, Editura Hasefer, 2008, p. 12.

[3] Andrei Muraru (coord.), Dicționarul Penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Iași, Editura Polirom, 2008, p. 485.

[4] Jean Ancel, Contribuții la Istoria României. Problema evreiască. 1933-1944, vol. II, București, Editura Hasefer, 2003, p. 176-177.

[5] Albinel Firescu, Situaţia evreilor din Târgu Jiu în perioada guvernării Antonescu, în „Vertical”, din 7 martie 2012.

[6] Ibidem.

[7] Gheorghe Nichifor, Dorina Nichifor, Andrei Popete-Pătraşcu, Aspecte ale vieţii cotidiene din Gorj în mărturii ale vremii (1938-1937), Craiova, Editura Sitech, 2011., p. 135, 149.

[8] SJAN Gorj, Fond Prefectura jud. Gorj, dos. 13/1942-1943, f. 97.

[9] Ibidem, f. 197, 198.

[10] Boris Marian Mehr, Să nu-i uităm niciodată pe Drepții  Popoarelor, în „Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Site”, din 6 octombrie 2008, http://www.fcer.jewishfed.ro/public_html.

[11] Uli Friedberg-Vălureanu, Un licăr în beznă, în „Bună dimineaţa Israel”, an II, nr. 13, din 28 iunie 2011, ediţie electronică.

[12] http://www.yadvashem.org/righteous/home_righteous.htm

[13] Ibidem.

[14] Eva Galambos, Românii şi drepţii între popoare din România, din 4 noimebrie 2012, în „Acum.TV”, ediţie electronică, http://www.acum.tv/articol/60528/.

[15] Ibidem.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s