Încă mai căutăm ce am pierdut

Pentru o scurtă perioadă de timp, s-a vorbit despre creşterea economiei. După care s-a aşezat din nou liniştea, iar acum în plină guvernare tehnocrată aflăm că suntem din nou la limită. Dacă analizăm mai atent situaţia României astăzi, vom remarca faptul că ţara noastră se află în continuare într-o perioadă de transformări și de căutări. Acest lucru este quasi–unanim acceptat de istorici, analişti, economişti, unii politicieni, sau de opinia publică românească și totuși…

Privind peste umăr, acum vreo șase ani, România semna acordul stand-by cu Fondul Monetar Internaţional, aceasta şi pentru că lipseau adevăraţii specialişti, iar pentru „cămătarii” de la FMI (ne asumăm afirmația) a fost floare la ureche să convingă acei „specialiști” de necesitatea unui împrumut. Nu ştim sigur dacă astăzi specialiştii au apărut, o certitudine fiind însă datoria pe care ţara noastră a contabilizat-o atunci şi pe care încercăm să o acoperim. Iată cum sintagma „n-am învățat nimic din istorie” se aplică de minune astăzi României.

La nivelul Uniunii Europene, ţara noastră nu a fost luată nicicând un bun exemplu, doar că este nevoie de noi acolo. România se împrumută astăzi în stânga şi dreapta, uitând probabil că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă. Cei care se fac a nu pricepe cum stă această treabă, adică membrii fostelor guverne care ne-au afundat în datorii, dar și actuala guvernare tehnocrată încearcă să ne convingă astăzi că direcţia României este una corectă, doar că… mai e mult până departe.

România a ajuns să caute acum ce a pierdut în ultimii 26 de ani. Prea puțini sunt cei care astăzi vorbesc despre situația țării în anii ‛80, când după un împrumut colosal la același Fond Monetar Internațional, presată, România ar fi urmat să intre în blocaj financiar şi încetare de plăţi urmând a fi nevoită să-și vândă resursele naturale cum s-a întâmplat în ultimele două decenii. Nicolae Ceaușescu a luat FMI-ul prin surprindere, hotărând să facă plata tuturor datoriilor externe înainte de termen. Astfel România nu a mai intrat în capcana tranzacţiilor bursiere întinsă de FMI și a vânzărilor pe bursele internaționale ale unor active ale Statului Român, însă cu sacrificii mari din partea populației. În martie 1989, România rambursase integral datoriile, avea în băncile sale un plus de 3,7 miliarde USD şi creanţe de 7-8 miliarde USD, avea în propria ogradă toate „comorile” care-i permiteau să nu mai depindă vreodată de FMI (pe lângă aur, argint şi metalele rare, extrem de valoroase) şi mai mult decât atât i-ar fi făcut concurenţă acestui organism. Un prim pas era acela de a se asocia cu China, Iranul şi Libia, într-o bancă care să acorde împrumuturi cu dobânzi mici, destinate ţărilor în curs de dezvoltare și nu, nu sunt doar conspirații. Iată ce am pierdut în 26 de ani, pe lângă industrie și agricultură, deși unora le este greu să recunoască.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s