Istoria de lângă noi

Judeţul Gorj beneficiază de un patrimoniu istoric de o valoare inestimabilă, din nefericire autorităţile gorjene nu fac suficient pentru conservarea acestuia. Dacă în unele cazuri eforturile Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu” au dat roade iar obiectivele respective se află într-o stare acceptabilă pentru vizitare turistică, în alte cazuri vestigii importante de istorie riscă să dispară. Este și cazul castrelor romane din Gorj, în număr de cinci, care dacă ar fi restaurate, pot deveni surse de venit pentru comunitățile locale.
Și totuși nimeni nu pare să priceapă că după ce industria Gorjului a fost falimentată, singura alternativă pentru acest județ o reprezintă astăzi turismul. Din nefericire, în afară de câteva obiective istorice sau culturale, majoritatea se zbat în paragină.
Este cazul castrului de piatră de la Bumbești Jiu, unde au staționat între secolele II-III: Legiunea a V-a Macedonica, Cohorta a IV-a Cypria, Cohorta I Aurelia Brittonum Milliaria, Cohorta I Augusta Nervia Pacensis Brittonum Milliaria.

Acesta se află situat la distanța de 35 metri de Drumul European E79, putând fi văzut din stradă, pentru că a mai fost, în timp, restaurat, într-o oarecare măsură. Avea rolul de a apăra și asigura intrarea în defileul Jiului. Inițial a fost construit dintr-un val de pământ, iar mai apoi, în anul 201, s-au ridicat ziduri de piatră. Astăzi se mai păstrează doar latura de est (167 de metri) și parțial latura de sud (88 de metri), restul fiind pentru totdeauna pierdut în urma alunecărilor de teren, dar și a dezinteresului autorităților locale și județene.

Untitled-1

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s