Românii, carne de tun în Afganistan

Despre cum armata română a pierdut alți doi soldați în Afganistan se vorbește în ultimele zile cu nuanțele de rigoare, fără a se preciza însă faptul că România se află pe locul 51 în topul puterilor militare. Cu siguranță mulți dintre cei care simt și gândesc românește se întreabă pe bună dreptate ce caută soldații români în Afganistan, într-un război care nu este al nostru și din care țara noastră nu are nimic de câștigat, mai mult „suntem carne de tun”, așa cum au avut curajul să recunoască cei care s-au întors teferi din teatrele de operațiuni.

Din 2001, România ca membră NATO, a participat la Războiul din Afganistan de partea Coaliției Multinaționale conduse de Statele Unite ale Americii. Cei mai mulți dintre militarii români, aproape 1.000, sunt implicați în misiuni de menținere a securității în regiunea Qalat, din sudul țării, una dintre cele mai periculoase zone. Acolo, atacurile insurgenților sunt aproape zilnice, în special cele cu dispozitive explozive improvizate, cu rachete sau cu mortiere, iar la capitolul tehnică militară suntem „praf”.

Imaginați-vă umilința soldaților români, care au relatat un episod ce întărește convingerea că nu avem ce căuta acolo. „Cel mai dur a fost un sergent american care într-o zi ne-a spus că nu ne mai iau cu ei în misiune, pentru că nu avem dotări şi îi încurcăm”. Cu toate acestea „este nevoie” de soldații români acolo. De ce, întrebăm fără pretenția de a răspunde cineva. Știm însă prea bine ce îi determină pe soldații români să devină peste noapte mercenari în uniformele armtei române. Nimeni nu merge într-un război, care nici măcar nu îi aparține, de plăcere. Doar că nevoia te impinge de la spate.

Realitatea de acolo depășește de cele mai multe ori gradul nostru de închipuire. Ce să mai vorbim despre armament când bocancii soldaţilor români sunt un dezastru, neschimbaţi în ultimii 50 de ani. Apoi, lipsa aparatelor de ochire pe timp de noapte. Câte unul la zece soldaţi şi nici ăla nu merge ca lumea. Baza românească a fost atacată în ultimii ani doar noaptea, când soldații noștri trăgeau aiurea prin aer pentru că nu vedeau nimic. Până și garourile sunt pe inventar, unul la o întreagă patrulă, spre deosebire de americani, care au trusă medicală individuală. Taburile românești sunt și acestea un dezastru. Foarte lente, mereu se strică, iar soldații români recunosc: „Nu ştim unde suntem, ce e pe drum, cine ne atacă”. Humvee-urile de acum sunt destul de fragile la minele de teren, aşa au apărut şi ultimele victime. Americanii ne-au dat nouă camionetele pentru că ei şi-au luat Coogar, cel mai bun blindat la ora actuală, iar noi suntem oricum obișnuiți să luăm de bun tot ce aruncă alţii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s