Tehnocrații noștri, made in U.E.

După semnarea Tratatului de aderare al României la Uniunea Europeană, de la Bruxelles, oficiali ai U.E. se declarau pe atunci surprinşi de procentul extrem de ridicat, în jur de 70%, al populaţiei din România care declara că doreşte integrarea în structurile europene. Astăzi, aceiaşi oficiali ar fi, probabil, extrem de surprinşi să afle că 70% din cei 70% nu prea cunoşteau ce înseamnă Uniunea Europeană: impunerea unui deficit bugetar de maximum 3%, sau a unei rate a inflaţiei de sub 10%; cât de stricte sunt rigorile impuse de U.E. în privinţa liberalizării preţurilor, a importurilor şi exporturilor; ce efecte va genera accelerarea procesului de restructurare a economiei, prin valurile de disponibilizări. Și cum niciodată nu e prea târziu, Europa care ne-a primit cu brațele deschise și-a trimis acum și oamenii, e drept, români de-ai noștri, să se asigure că tot ceea ce nu știam, va fi aplicat ca la carte, pardon, ca-n U.E. Cine se amăgea că Dacian Cioloș și guvernul său de tehnocrați vor scoate România din ghearele politicenilor corupți, amarnic s-a amăgit. Misiunea este cu totul alta.

După două decenii și jumătate de capitalism şi democraţie, perioadă în care foştii guvernanţi au ajuns să jignească orice român care îşi striga disperarea, românii nu par să fi deschis ochii nici în al doisprezecelea ceas. Până astăzi, de fiecare dată cetăţeanul a închis ochii şi a aplicat oblic ştampila rotundă, atât cât conturul acesteia să se încadreze în chenarul electoral. În acest an, același cetățean va merge din nou în fața urnelor. Probabil va proceda ca până acum, căci românul nu-i așa, uită repede.

Cât suntem de săraci ştim şi singuri, fără să mai arate Uniunea Europeană cu degetul. Slujba, partenerul de viaţă şi locuinţa sunt cele mai importante elemente ale unei vieţi bune pentru români, după cum arată diverse studii. Este curios la prima vedere cum însă ştiu străinii, mai bine decât noi, cu ce probleme ne confruntăm şi de ce avem nevoie. Fără a trece peste interesele statelor occidentale, cele ale Uniunii Europene care ne doreşte cu ardoare cât mai calici, peste atât de zvonitele interese „oculte”, peste „complotul internaţional” despre care se discută la nivelul cetăţeanului de rând, sau despre o nou preconizată criză economică, actualilor guvernanţi tehnocrați, le este greu, ca să nu spunem imposibil, să conducă singuri o ţară atât de mica, atunci când o fac în interesul altora. Sigur, poate ar trebui menţionat felul în care s-a realizat, în ultimul deceniu, privatizarea economică a României, de către cei care au preluat prostu obicei de a arăta cu degetul (a se citi P.S.D.-işti, P.N.L.-işti, M.P.-işti, U.N.P.R.-işti, U.D.M.R.-işti, minorităţi şi ce-or mai fi fost). România a fost vândută pe nimic, iar actualul guvern doar mimează redresarea unei economii ineficiente în care nici Uniunea Europeană nu crede, dar pe care se bazează.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s