Elevii și profesorii de la CNET, în vizită la Strasbourg

Andrei Popete-Pătraşcu

La sfârșitul lunii noiembrie, o delegație formată din elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu a luat parte la o sesiune parlamentară desfăşurată la Strasbourg, în cadrul celei de-a VI-a ediții a Concursului Naţional „Euroscola”.

Delegația formată din elevii și profesorii de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu a avut oportunitatea de a dezbate probleme de interes european precum cele de mediu, surse de energie, legaturi între generații, imigrație și viitorul Europei, în plenul Parlamentului European (PE). Elevii și profesorii prezenți la Strasbourg au fost antrenați într-un concurs care și-a propus să evidentieze buna cunoaștere a istoriei Uniunii Europene (UE) și a modului în care funcționează instituțiile acesteia. Totul a avut la bază promovarea plurilingvismului și interculturalitatea.

_DSC0827 (2)

Euroscola, un proiect destinat tinerilor europeni

Coordonatoarele grupului de elevi de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, doamnele profesoare Vasilica Tomulescu și Andreea Manică ne-au declarat la întoarcerea de la Strasbourg că în acest an, cea de-a șasea ediție a programului Euroscola s-a desfășurat sub semnul Anului european al cetățenilor. Provocarea din acest an a concursului a fost aceea de a concepe și de a implementa un proiect de campanie cu titlul Drepturile  noastre în Uniunea Europeană ce are drept scop informarea cetățenilor (în mod special a celor care au  votat pentru prima oară în anul 2014) asupra drepturilor pe care le au în calitate de cetățeni europeni și asupra importanței participării la vot în vederea alegerii reprezentanților propriei țări în Parlamentul European. De asemnea, elevii noștri au  conceput și un afiș de campanie original care trebuia să aibă ca finalitate creșterea participării cetățenilor la alegerile pentru Parlamentul European din mai 2014.

Cristian Petrișor Păuna, elev în clasa a XII-a, la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, cel care a vorbit de la tribuna Parlamentului European tinerilor  prezenți în plenul acestei instituții, despre vocația și valorile europene promovate la C.N.E.T. ne-a declarat că „nimic nu se compară cu experiența trăită pe viu, de la conceperea și implementarea unui proiect, la emoția așteptării rezultatelor, la bucuria reușitei, până la trăirile intense avute în mijlocul unei mulțimi de tineri entuziaști reuniți din toate colțurile Europei în somptuoasa încăpere albastră a Parlamentului European de la Strasbourg”.

O experienţă unică ce nu trebuie ratată” 

Euroscola este unul dintre programele dedicate tinerilor și informării acestora în legătură cu structurile europene, fiind finanțat de Uniunea Europeană și aplicat în toate statele membre. Așa cum s-a precizat încă din momentul lansării sale, programul Euroscola a fost creat pentru a-i informa pe tineri despre procesul de integrare europeană și pentru a promova participarea lor la construcția Uniunii Europene. Scopul său declarat este acela de a reuni în cadrul unor zile festive, organizate la Strasbourg, la sediul Parlamentului European, adolescenți din toate statele membre ale Uniunii, oferindu-le ocazia de a afla pe viu cum funcționează Parlamentul European, dar și de a se cunoaște între ei, de a cunoaște mentalitățile și așteptările altor tineri din alte state membre, în virtutea conceptului de unitate în diversitate. 

Teodora Chiriac, reprezentantă a elevilor de la C.N.E.T., în calitate de președintă a Consiliului Școlar al Elevilor (2012-2014), ne-a mărturisit la întoarcerea de la Strasbourg: „Pentru mine Euroscola a însemnat o experiență unică de care mă bucur foarte mult. Spun unică, deoarece am avut ocazia să vizitez una din cele mai importante instituții din Europa, Parlamentul European de la Strasbourg. Pentru o zi am fost pusă în situația adevăraților parlamentari, dezbătând și votând diverse idei. În tot acest timp am socializat cu elevi din alte țări ale Uniunii Europene. Participarea la acest proiect reprezintă încercarea de a ajuta comunitatea din care fac parte să avanseze spre un viitor mai bun, prin votul european. Totodată, prin acest proiect mi-am testat și perfecționat diverse competențe, care îmi vor fi de folos în viitor.”

Absolventă în acest an a Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, astăzi studentă la Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Relații Economice Internaționale, Andreea Denisa Vlădulescu a participat alături de cei 24 de tineri la vizita de la Strasbourg, declarând la întoarcere că Euroscola „reprezintă o oportunitate unică acordată tinerilor pentru a dobândi cunoştinţe despre ce înseamnă să fii cetăţean european, în acelaşi timp răspândind aceste valori. Este un proiect bine gândit care adună tinerii din toate colţurile Europei într-o iniţiativă comună de a promova valori care deseori sunt trecute cu vederea. Este o experienţă unică ce nu trebuie ratată.” 

Deplasarea la Strasbourg a adus tinerilor participanți pe lângă activitățile de excepție la care au participat în cadrul Parlamentului European de la Strasbourg și bucuria unui periplu european de neuitat. Budapesta, Praga, Strasbourg, Reims, Paris, Munchen sau Viena sunt doar câteva din orașele vizitate de către elevii de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu.

Articol preluat din Săptămânalul VERTICAL.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s