Altfel despre Brâncuși

„Timpul perfecţionează spiritul românesc” afirma Constantin Brâncuşi fără să îşi imagineze măcar, dimensiunea colosală la care avea să ajungă întregul său destin. Brâncuşi continuă să existe în noi, prin operele sale. Încă nu ştim dacă numele său este deasupra sculpturilor pe care le-a realizat sau viceversa. De fapt nici nu ştim dacă îl putem separa pe Brâncuşi de creaţia sa. Ştim că titanii se pot dezice la un momendat de creaţia lor. Forţa lui Brâncuşi vine însă din energia pe care creaţia sa o generează. El este una cu materia căreia i-a dat viaţă. Mai ştim de asemenea că despre Brâncuşi nu este niciodată nepotrivit să aminteşti, sau să-i cinsteşti memoria, printr-un pios omagiu. La 57 de ani de la plecarea sa, rămâne irepetabil, ca de altfel întreaga sa operă.

Dacă ceea ce marele Brâncuşi crea în urmă cu aproape 90 de ani la Târgu-Jiu, iar noi nu putem nici măcar recondiţiona sau restaura, înseamnă că tot acest amar de ani a trecut degeaba pe lângă noi. Cel puţin eu abia în ultimii ani am înţeles cât de bine i se potriveşte apelativul de Titan lui Brâncuşi. În comparaţie cu forţa sa creatoare, noi pozăm astăzi în ipostaze infime. Scriam în urmă cu ceva timp că oraşul Târgu Jiu a avut şansa unică, în felul ei, de a fi părtaş la ceea ce am putea numi… miracolul Brâncuşi. Târgu Jiul fără Brâncuşi nu ar fi fost Târgu Jiu. Oraşul este impregnat în spiritul marelui Brâncuşi.

Mi se pare însă să oricâte apelative vom avea la adresa lui Brâncuşi totdeauna vom fi în imposibilitate de a reda întreaga sa complexitate spirituală. Brâncuşi încă ne depăşeşte limitele. „Există un scop în toate lucrurile. Pentru a-l înţelege, trebuie să te desfaci de tine însuţi” – afirma Brâncuşi; dar noi tot nu am reuşit. Trăim fără a avea un scop clar definit şi asta pentru că viaţa noastră este în sine o umbră. Ori din umbră nu ne putem desface pe noi înşine. Brâncuşi a înţeles această filosofie aparent simplă şi a aplicat-o propriului destin, pe care, precum lutul, l-a modelat după propriile-i exigenţe. Scopul său a fost acela de a bucura mintea şi inima celor ce îi priveau, îi privesc şi îi vor privi lucrările, adică sufletul său. Fiecare operă a sa emană o anume energie, fiind pline de spiritualitate intrinsecă. Lucrările sale sunt asemeni unor chei, pe care Brâncuși ni le-a încredințat, nouă gorjenilor la plecare pentru a le putea folosi în deschiderea altor porți spre cunoaștere. Când a plecat însă a închis aceste porți, iar noi ne-am trezit cu prea multe chei, pe care nici până astăzi nu am învățat să le folosim.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s