Misterioase monumente megalitice în Gorj, asemănătoare celor de la Stonehenge

Curiozitatea oamenilor a fost stârnită întotdeauna de lucrurile misterioase şi neobişnuite din jur, exercitând o anume influenţă asupra noastră, un soi de atracţie care stimulează imaginaţia şi de la care cu greu ne-am putea sustrage.

Un astfel de subiect îl poate dezvolta şi prezenţa monumentelor de dimensiuni impresionante constituite dintr-una sau mai multe pietre de mari dimensiuni, aliniate, ridicate de către oameni, în general în cursul preistoriei, fără ajutorul mortarului și nici al cimentului pentru a-i fixa structura. Vorbim desigur despre construcţiile megalitice al căror nume provine din termenii grecești megas (μέγας) „mare” și lithos (λίθος) „piatră”.

stonehenge

Uriaşe blocuri de piatră cioplită sau granit. Înfipte în sol sau doar aşezate pe el. Izolate sau în grupuri. Cercuri, arce, bolţi, alei de piatră atât de lungi încât juri că delimitează piste de aterizare. De altfel, multă lume e convinsă că au fost create de extratereştri sau cu ajutorul acestora. Oricum, o explicaţie terestră nu prea există. Megaliţii sunt prezenţi peste tot pe glob, dacă unora dintre ei nu li s-a pierdut deja urma şi aşteaptă cuminţi, de câteva milenii, să înţelegem ce-i cu ei.[1] În linii mari megaliţii sunt de trei feluri: menhirul (o piatră mare, verticală), cromlehul (ansamblu de menhire dispuse circular) şi dolmenul (o piatră plată orizontală aşezată peste două sau mai multe menhire).[2]

Arheologul francez Eugene Pittard consideră că în ţara noastră, elemente şi construcţii megalitice propriu-zise sunt foarte puţine la număr comparative cu alte ţări, interesul fiind cu atât mai mare la identificarea vreunui „uriaş bloc de piatră”.[3]

Prezenţa unor astfel de „pietre” de dimensiuni foarte mari pe teritoriul Gorjului, asemănătoare celor de la Stonehenge, suscită în continuare interesul, curiozitatea şi fascinaţia celor care întâmplător, sau cercetând subiectul, au aflat de existenţa lor.

Consultând o serie de lucrări referitoare la judeţul Gorj, am identificat astfel de monumente megalitice, adică menhiri, dolmeni, cromlehuri şi camere mortuare rezultate din combinaţia acestora, în localităţi precum Schela sau Polovragi, vechi de câteva mii de ani.

Misterioasele construcţii megalitice din Gorj s-au aflat de-a lungul timpului în atenţia unor cercetători precum Alexandru Ştefulescu, cel care în prefaţa uneia dintre cele mai valoroase cărţi de istorie locală, „Gorjul istoric şi pitoresc”, preciza că „din epoca preistorică abia se află câteva menţiuni sporadice pe ici pe colea. Între Schela şi Arsuri se află pe un frumos platou ce se numeşte «Hărăboru» pe care se văd petri înfipte în pământ şi locuitorii le zic «Morminţii Hărăborenilor». Aceşti morminţi sunt un monument dolmenic din timpul perioadei de peatră lustruită şi de bronz.[4]

În anul 1897, arheologul Teoharie Antonescu semnalează oficial că acolo exista un monument megalitic format din numeroase pietre echidistante – menhiri – dispuse în mai multe șiruri de pietre înfipte în pământ și rânduite la egală distanță una de alta formând un dreptunghi regulat, care la rândul său închidea un șir de trei cercuri concentrice de piatră de aceași mărime ca cele din dreptunghiul exterior și tot la aceași adâncime înfipte în pământ. Sub unele dintre aceste pietre s-a identificat şi un strat subțire de cenușă amestecată cu cioburi de oale și resturi de cărbuni și obiecte de piatră.

Acest monument megalitic fusese identificat pe locul numit „Gruiul Muierilor” din apropierea localităţii Schela şi de autenticitatea lui nu există îndoială, dar trei ani mai târziu, Nicolae Densuşianu mergând la faţa locului,[5] nu a mai găsit aproape nimic din tot ceea ce anunţase Teoharie Antonescu şi semnalaseră de altfel şi alţii, ca de exemplu intelectualul Witolld Rolla Piekarski.

Mai târziu, în 1921 savantul C.S. Nicolăescu Plopşor, nepot al deputatului gorjean Dincă Schileru (originar din Schela Gorjului),  nu a mai găsit absolut nimic. Oricum ceva fusese acolo şi chiar Nicolae Densuşianu  identificase  câţiva „menhiri” izolaţi care aveau însă o înălţime foarte mică.

Să mai precizăm deasemenea faptul că „Morminţii Hărăborenilor” sunt menţionaţi şi în două documente (hrisoave) datând din secolul al XVII-lea.[6]

Stranie aşadar prezenţa acestor megaliţi preistorici, posibil cu rol funerar, în localitatea din nordul Gorjului, dar şi mai inexplicabilă este ulterioara lor dispariţie, în decursul a doar câtorva decenii.

Acelaşi istoric gorjean Alexandru Ştefulescu, semnala existenţa unui alt monument megalitic pe teritoriul Gorjului în lucrarea „Mânăstirea Polovragi”: „Pe malul stâng (al Olteţului – n.n.) deasupra peşterii, este o cetate cu ziduri de peatră, iar mai sus este «Oborul Jidovilor», o încăpere săpată natural în stâncă şi tot mai sus se vede un şir de Petri rotunde fără nici o ordine, ceea ce denotă o dizlocare a lor”. [7]

Locul indicat de Alexandru Ştefulescu fusese studiat se pare şi de arheologul Teoharie Antonescu, cel care preciza că identificase pe malul stâng al râului Olteţ, un şir de pietre rotunde considerate a fi „un misterios dolmen”, alcătuit din pietre „de câte un metru şi mai bine”,[8] purtând numele de Oborul sau Ocolul Jidovilor.

Să fie acest loc din Munţii Polovragi amintiri ale unor seminţii preistorice, întruchipând lumea fabuloasă a uriaşilor atestată de unele credinţe din mitologia populară?

Să mai precizăm că au fost descoperite aici şi „rămăşiţele unui schelet cu cioburi de peatră şi de lut, perpendicular în posiţiune sezândă pe pământ, cu bărbia rezemată pe genunchi şi cu mâinile legate probabil împrejurul capului”.[9] Identificarea unui asemenea monument funerar îl determină pe istoricul gorjean Alexandru Ştefulescu să afirme: „că acest chip de înmormântare denotă atât vechimea, cât şi gradul de cultură a popoarelor de odinioară, ce cu mii de ani au locuit aici înaintea dacilor.[10]

Acelaşi Teoharie Antonescu publica în „Buletinul oficial al Ministerului Instrucţiunii Publice” din anul 1897 şi date despre un obelisc de granit descoperit pe vârful dealului situat deasupra Mănăstirii Polovragi, pe malul stâng al Olteţului,[11] despre care Nicolae Densuşianu scria că reprezintă „un fragment al unui monument arhaic, unic în felul său între monumentele preistorice ale Europei, ce le cunoaştem până azi”.Obeliscul de la Polovragi[1]

Obeliscul, cu patru feţe poleite avea 1,09 metri înălţime, fără nicio inscripţie, a fost desenat în anul 1902 şi publicat în „Dacia Preistorică” de către Nicolae Densuşianu, cel care aprecia că este vorba despre „o columnă monolitică de granit, tăiată în patru feţe şi terminată la vârf prin o mică piramidă; un obelisc în formă puţin phallică, ce a fost înfipt într-o bază de lespezi tăiate şi îngropate în pământ. Obeliscul de la Polovragi este, desigur, unul din monumentele preistorice ale Daciei[12].

Distinsul cercetător gorjean Zenovie Cârlugea, afirmă în lucrarea „Dacoromânia profundă” că „peştera, cetatea de deasupra, de pe Muntele Polovragi, încăperea naturală numită Oborul Jidovilor situată în apropiere, dolmele preistorice de care vorbeşte Gr. Alexandrescu, obeliscul reconstituit figurativ şi comentat de Nicolae Densuşianu, alcătuiesc la un loc, un complex de arheologie preistorică ce se impune a fi mai amănunţit cercetat şi pus în valoare[13]. Să mai precizăm şi faptul că potrivit tradiţiei, în peştera de la baza cetăţii, a locuit zeul dacilor, Zalmoxis. În preajma sa se găseau vraci, medici sau preoţi cunoscători ai secretului cultului, dar şi ai tainelor vindecării bolilor din trecut.

În Gorj sunt bine reprezentate şi sculpturile megalitice, care în mod sigur faţă de tot ce s-a enumerat anterior, atestă cea mai mare vechime a activităţii omeneşti. O parte din ele au fost semnalate de către Nicolae Odobescu şi publicate în „Dacia Preistorică”. Este vorba de o „Babă” aflată la izvorul Gilortului, de o stâncă numită „Mamă” aflată în aval de Tismana, sau de „Buha” de la Săcelu la baza căreia cercetătorul Ilie Huică, doctor în geologie, a evidenţiat şi o altă unicitate în România, adică un ansamblu unitar de găuri săpate regulat între ele în stâncă, de mărimea a adăposti un cadavru – construcţie asemănătoare cu un columbar pentru urne de incineraţi.[14]

Acestor construcţii misterioase de pe teritoriul Gorjului le putem adaugă şi Inelul de piatră” din Cheile Sohodolului. Este greu de apreciat dacă această veritabilă „fereastră” prin care poate fi privit cerul este un geofact sau un artefact. Scopul este discutabil: de la altar pentru sacrificii, până la vechi observator astronomice, portal sau poate parte a unui complex megalitic. Pentru a răspunde cât mai exact, ar trebui studii de teren complexe şi interdisciplinare. Nu întâmplător credem, în partea superioară, lateral dreaptă, se află un orificiu circular, vizibil şi în cazul altor portaluri, precum cel din Munţii Trascău, pe platoul Bedeleu.  

O serie de cercetători, istorici, arheologi sau documentarişti precum Alexandru Ştefulescu, Teoharie Antonescu, Nicolae Densuşianu, C.S. Nicolăescu-Plopşor, Constantin N. Zăvoianu, Nicolae Simionescu, Ilie Huică sau Zenovie Cârlugea s-au aplecat iată cu multă atenţie asupra cercetării acestor misterioase construcţii a căror monumentalitate continuă  să impresioneze şi după dispariţia lor aproape în întregime. Despre amintirea hărăborenilor şi a jidovilor, a monumentelor megalitice construite de aceştia pe teritoriul Gorjului, vorbesc iată nu doar legendele. Sunt toate acestea posibile dovezi şi urme ale existenţei unei civilizaţii de mult dispărute: pelasgii?  Ştim sigur însă că aceste vestigii au existat şi păstrăm regretul că deşi astăzi Gorjul ar fi putut avea cel puţin un ansamblu megalitic asemănător celui de la Stonehenge, misterios aceste construcţii preistorice au dispărut pentru totdeauna.


[1] Dana Isabelle Zarojanu, Megaliţi, mega-mistere, în „Flacăra”, nr. 8-9, august-septembrie 2012.

[2] Ibidem.

[3] Dan Corneliu Brăneanu, Gorjul, complexitate istorică, politică şi spirituală, comunicare susţinută la Simpozionul Naţional Istorie – Folclor, din 10-11 octombrie 1997, la Bucureşti. 

[4] Alexandru Ştefulescu, Gorjul istoric şi pitoresc, Târgu-Jiu, Tipografia N.D. Miloşescu, 1904, ediţie facsimil, reeditare 1996, p. I.

[5] Vezi Nicolae Densuşianu, Dacia preistorică, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, 1913, reeditare 2002, Bucureşti, Editura Arhetip.

[6] Alexandru Ştefulescu, Gorjul istoric şi pitoresc, p. I.

[7] Zenovie Cârlugea, Dacoromânia profundă, Târgu-Jiu, Editura Centrului Judeţeană pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, 2005, p. 64.

[8] Gheorghe Nichifor, Alexandru Ştefulescu – un destin în slujba istoriei, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2007, p. 240.

[9] Alexandru Ştefulescu, Gorjul istoric şi pitoresc, p. 144.

[10] Alexandru Ştefulescu, Mânăstirea Polovragi, p. 32.

[11] Dan Corneliu Brăneanu, loc. cit.

[12] Zenovie Cârlugea, op. cit., p. 65.

[13] Ibidem, p. 66-67.

[14] Dan Corneliu Brăneanu, loc. cit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s