Apariție editorială

Istoria – știm foarte bine acest lucru – este o narațiune construită de specialiști din mărturii și vestigii ale trecutului. Deseori, cercetarea istorică este pusă în mișcare de subiecte apropiate de noi, contemporane, cum sunt numite de obicei, motiv pentru care relatările istorice pot fi într-o permanentă reconsiderare, reconstruire și remodelare.

coperta

Cu siguranță, „titoismul” i-a preocupat deopotrivă pe cei care l-au cunoscut în direct, ca trăitori ai acelor ani, dar și pe cei care doar au citit despre el sau l-au receptat prin intermediari. De atunci au trecut peste șase decenii, o perioadă nici prea îndelungată, dar nici scurtă. Înțeles ca o politică specială, promovată de Tito în Iugoslavia, urmare a conflictului ideologic dintre Partidul Comunist Iugoslav și Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, a parcurs un drum lung, propagându-se de la nivelul liderilor marilor puteri, până la oamenii simpli, din cele mai diferite zone ale social-economicului.
În ce ne privește, am dorit mult să ne apropiem de un asemenea personaj, – este vorba, desigur de Tito – implicit de subiectul pe care-l deschide, pentru că multă vreme țara sa, datorită în primul rând lui, era percepută ca o frumoasă și de invidiat oază a libertății. Existența proprietății particulare, atât de râvnită în celelalte state socialiste, posibilitatea de a circula și lucra peste hotare, existența mașinilor agricole în curțile oamenilor, deschiderea culturii către Occident etc. erau tentații la care românii priveau cu mare interes.
Tito, eroul-partizan din anii războiului, liderul de partid și de stat, ne-a fost în atenție și dintr-o altă perspectivă. La sfârșitul anilor 70, regretatul profesor N. Ciachir, el însuși un „fan” al controversatului om politic, pe care-l întâlnise personal în calitate de specialist în istoria Iugoslaviei, nu se sfia să ni-l prezinte ca un simpatic nonconformist și reformator, ceea ce pe noi studenții de la istorie-filosofie ne încânta și ne atrăgea totodată.
Moartea lui Tito, la 4 mai 1980, după ce 43 de ani s-a aflat în fruntea partidului, guvernului sau țării, funeraliile pe care le-am urmărit cu emoție la televizorul din omplexul studențesc bucureștean „6 Martie”, comentariile aproape în unanimitate favorabile, ne-au impresionat, provocându-ne dorința de a-l cunoaște mai bine.
Liderul iugoslav nu a elaborat o doctrină unitară în adevăratul sens al cuvântului, dar întreaga sa activitate și gândire au alcătuit o realitate distinctă, numită în mod curent titoism. Originalitatea acestui proiect ideologic a făcut prozeliți nu numai între anii 1948 – 1953, ci și mult timp după aceea. Mințile noastre tinere, din anii 70 – 80, înfierbântate de teorii precum cea a „convergenței sistemelor”, întâlneau cu acest exemplu elemente ce nu se puteau imagina în ideologia comunistă dogmatică promovată de Gh. Gheorghiu-Dej sau N. Ceaușescu. Iar atunci când discutam momente de curaj, cum au fost cele din 1964 sau 1968, nu puteam să nu ne gândim cu recunoștință la „mareșalul iugoslav”, primul care a avut curajul să se ridice împotriva Moscovei.
În respectul acelor vremuri, trebuie să recunoaștem că generația autorului rândurilor de față a trăit mult timp cu o imagine favorabilă despre acest personaj puternic, opozant al lui Stalin, dar nu un dușman al socialismului, prieten de conjunctură cu americanii și englezii, partizan fervent al „naționalismului iugoslav”. Nu-l înțelegeam deloc, chiar îl condamnam categoric pe Gh. Gheorghiu-Dej, pentru nesăbuita lui campanie anti-titoistă.
După 1989, în ciuda frământărilor care au condus la dezmembrarea Iugoslaviei, sau poate tocmai de aceea, judecățile despre „titoism” au intrat într-o matcă a normalului, limpezindu-se oarecum. În țara noastră pătrund informații din mai multe direcții, lumea lui Tito, ideile sale și ale colaboratorilor săi schimbându-și conturul și culoarea. Apar, era normal să se întâmple așa, nuanțele și abordările situate în afara formulărilor categorice, se scrie fără patimă, cât mai aproape de reconstrucția adevărului istoric.
De aici însă, până la cunoașterea în profunzime a „titoismului” în lumea mică a regiunilor din România, este cale lungă, chiar dacă și internetul a rezolvat câte ceva. Am ales Gorjul, din motive lesne de înțeles, – în definitiv viața celui care scrie această carte se confundă cu existența acestui meleag de peste trei decenii – dar și datorită faptului că el are specificul său. În apropiere, la Turnu-Severin, cetățenii iugoslavi desfăceau în anii 80 produse care nu se găseau, în anii „epocii de aur”, decât foarte greu sau deloc. Apoi, parcă trasă la indigo, am constatat în anii 90 prezența gorjenilor, dar nu numai a lor, „dincolo”, cu produse autohtone ieftine sau cu foarte necesarii carburanți. Am putea sugera că într-o anumită proporție bazele „capitalismului” din zonă s-au clădit și de către cei care treceau cu „mărfuri”, de mai multe ori pe lună, prin vama de la Porțile de Fier.
În anii aceea s-a plămădit ideea unei cărți despre „titoismul” oglindit în paginile presei gorjene, lucrare ce vede lumina tiparului acum, când se pare că pe teritoriul fostei Iugoslavii lucrurile au intrat pe un făgaș relativ normal.
Suntem convinși că subiectul nu este nici pe departe epuizat, drept care promitem că nu ne vom opri aici. Ne facem însă datoria de a recunoaște că dorința noastră a fost inițial de a intra mult mai în profunzimea fenomenului, pentru a înțelege cât de corect a fost perceput „titoismul” la nivelul cetățenilor simpli ai țării, și într-o abordare specială care a fost impactul său asupra Gorjului, județ situat aproape de granița cu Iugoslavia.
Obstacole în fața cercetătorului, din nefericire, există. De exemplu, presa timpului, nici nu se putea altfel, oferă o imagine deformată, unilaterală, fiind dominată de pronunțata influență a propagandei moscovite. Mai exact, de la Kremlin, via București, se transmitea că Tito trebuie condamnat pentru „erezia” sa și imediat lucrul acesta se realiza cu vehemență pretutindeni în România, inclusiv la Gorj.
Prin urmare, de la întrunirea Cominformului, din iunie 1948, de la București, până după moartea lui Stalin, în 1953, ziarele abundă în articole critice la adresa regimului „fascist” instaurat peste Dunăre. Uneori nu se fac nici măcar minime eforturi pentru a se schimba, fie și de dragul frumuseții frazei, conținutul documentelor oficiale venite de la „centru”. Cititorii sunt supuși unui tir aprig de dezinformări (e drept că uneori, vezi incidentele de frontieră, sunt și lucruri adevărate), toate aureolate de marota periculoasă a celui „de-al treilea război mondial”.
În altă ordine de idei, pe alocuri am depistat și atitudini contrare – suntem convinși că ele au fost mai numeroase, dar n-au putut rămâne în documente din motivele știute – care se plasau de partea cealaltă a baricadei, alături de Tito.
Privitor la stilul lucrării, am dorit, chiar dacă limbajul este mai sec și oarecum sărac, să nu părăsim abordările științifice, făcând apel la izvoare edite, lucrări, studii și articole ce au legătură cu tema. Nu ne-am putut, pe de altă parte abține, să nu preluăm unele informații suculente privitoare la tinerețea lui Tito, viața sa „revoluționară” și sentimentală tumultuoasă, chiar dacă uneori ne-am îndoit oarecum de relativitatea surselor documentare.
Concluziile noastre converg către o idee aproape unanim acceptată de autori. Deși „titoismul” a însemnat părăsirea unor dogme staliniste, I. B. Tito s-a aflat tot timpul în fruntea unui regim comunist, ce nu admitea sub nicio formă democrația reală, având la bază pluripartidismul, normele și idealurile statului de drept. Pentru români, inclusiv pentru gorjeni, sistemul patronat de el oferea totuși iluzia a ceva mai bun și mai aproape de ce au trăit înainte de 1945. Din nefericire o propagandă incorectă și insistentă i-a îndepărtat de cunoașterea profundă a faptelor, chiar dacă destinul îi plasase într-o zonă favorabilă. Granițele „războiului rece” nu se lăsau așa de ușor doborâte…

Gheorghe Nichifor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s