Editorial: Între stat și economie, cadrul instituțional

România se împrumută astăzi în stânga şi dreapta, uitând probabil că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă. Cei care se fac a nu pricepe cum stă această treabă sunt membrii fostelor guverne, dar și membrii guvernului Ponta. Contrat declarațiilor optimiste, fiecare împrumut – acord cu FMI ne adâncește în sărăcie, iar statul închide ochii și aplică teoria: în economia capitalistă asigură doar cadrul instituțional.

Cu siguranţă românii nu doresc o societate controlată de un stat atotputernic, dar nici una aruncată în haos de pieţe dezordonate aflate în goană după profituri mincinoase, constituie obiectivul de perspectivă. Specialiştii s-au grăbit să afirme în ultima vreme că „ar fi o eroare ca eşecul politicilor de dreapta din România să retrezească din adormire concepţiile falimentare şi învechite despre un stat care naţionalizează economia, dar ar fi o eroare şi mai mare ca statul să asiste pasiv la dezmăţul corupţiei sau al pieţelor nereglementate care distrug peste noapte comunităţi întregi de oameni.” La astfel de concluzii se ajunge atunci când democrația este prost înțeleasă și economia interesează doar pentru propriile interse.

Deşi am avut patru alternanţe la guvernare în ultimii 23 de ani, democraţia românească dă semne de oboseală, în loc să se consolideze. Încrederea publică în instituţiile fundamentale ale ordinii democratice este la pământ. Concurenţa sănătoasă a partidelor care furnizează stabilitate politică este înlocuită de conflicte, veritabile lupte de gherilă politică, de „înţelegeri oculte” ale intereselor particulare oportuniste, în timp ce opoziţia ia forma unor facţiuni sectare unite doar de exerciţiul corupţiei şi frica răspunderii penale. Nimic nou până aici, veţi spune, căci toate acestea vă sunt prea bine cunoscute.

Fără perspective, fără încredere, dar mai ales fără pârghii reale, societatea și economia românească vor sfârși trist. Nu parcurgem doar o criză economică, socială, morală şi politică, ci şi una de încredere, de credibilitate, de autoritate şi nu în ultimul rând de soluţii. Acestea din urmă sunt cele care lipsesc cu desăvârşire.

Ce sunt de fapt schimbările la nivelul conducerilor instituţiilor legislative și executive ale României? Soluţiile de compromis ale unei clase politice dominată de tare precum lipsa de onestitate, secretomania, incapacitatea de a produce legi bune, interesele speciale, contractele preferenţiale şi blocarea accesului oamenilor la cei care iau decizii.

Un comentariu la “Editorial: Între stat și economie, cadrul instituțional

  1. Aninoiu Ion spune:

    Avem parte de un imens blocaj economic,social,cultural si politic in tara noastra . Vom iesi din blocajul asta,si anume tara va iesi la un moment dat ,fiindca solutii exista,trebuie doar sa avem parte de oameni potriviti la locul potrivit,oameni cu har ,oameni care sa fie curati atat din punct de vedere uman cat si din punct de vedere spiritual . Este greu de crezut ca exista in tara noastra oameni morali,onesti,cinstiti,muncitori in adevaratul sens al cuvantului,sanatosi mintali si oameni profesionisti si dedicati in meseria pe care o practica,si mai ales sa fie devotati intereselor de grup,intereselor pentru tara si neam si nu pentru propriile lor interese marsave si manjite pana in maduva oaselor !
    Problema in tara noastra nu este daca esti corupt,ci este o adevarata problema daca esti cinstit,curat si corect atat din punct de vedere profesional,cat si uman,corect in spiritul si-n litera legi ! Corect in a aplica legea asa cum scrie la carte cu modificarile si completarile ulterioare !
    Sunt sigur ca va veni o vreme cand lucrurile se vor aseza in tara aceasta ,dar asta nu mai dupa ce nu o sa mai fiu eu sau dumneavoastra ! Sunt sigur ca va veni o generatie care va fi o generatie profund onesta,corecta cu semeni ei si care fi o generatie cu adevarat devotata pentru buna functionare si pentru bunul mers al lucrurilor in tara noastra,mai ales din punct de vedere economic ,fiindca oameni din tara noastra trebuie sa traiasca o viata decenta,si nu una de mizerie in care sa nu aiba de niciunele si in care sa fie batjocoriti de oameni de nimic care nu au facut nimic si nu vor face nimic pentru viata lor si pentru tara noastra in veci,fiindca ei sunt zero atat din punct de vedere al caracterelui lor cat si din punct de vedere al meseriei lor care este profund imorala,profund corupta pana in maduva oamselor lor !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s