„Istorie şi societate în dimensiune virtuală”

Sâmbătă, 9 februarie 2013, Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu a găzduit etapa judeţeană a Concursului Naţional „Istorie şi societate în dimensiune virtuală”. La concurs au participat elevi gorjeni, pasionaţi de istorie, ştiinţe socio-umane şi informatică.

Lansat în anul 2004 la Iaşi şi ajuns anul acesta la ediţia a VIII-a, Concursul Naţional „Istorie şi societate în dimensiune virtuală” se adresează elevilor cu aptitudini, înclinaţii şi interese deosebite în domeniul istoriei, ştiinţelor socio-umane şi informaticii. El are drept scop realizarea unor materiale cu ajutorul computerului pe teme de istorie (istoria românilor sau istorie universală) şi ştiinţe socio-umane (educaţie civică, cultură civică, logică, argumentare și comunicare, psihologie, sociologie, economie, filosofie, educaţie antreprenorială, studii sociale). Materialele pot fi realizate, la alegere, fie sub forma unor „Pagini Web”, fie sub forma unor „SOFT-uri educaţionale”, adresându-se elevilor de liceu.

Elevi pasionaţi de istorie, ştiinţe socio-umane şi informatică

Organizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, concursul s-a bucurat de prezenţa mai multor elevi de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Motru, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Colegiul Naţional „Spiru Haret” şi  Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu. Elevilor şi profesorilor coordonatori le-au fost alături inspectorul şcolar general, prof. Ion Işfan, inspectorul şcolar de istorie şi ştiinţe socio-umane, prof. Dorina Nichifor şi inspectorul şcolar prof. Marius Staicu.

Vizând domenii foarte diferite, între care multă vreme s-a crezut că nu există nicio legătură, concursul a căpătat un mare prestigiu în rândurile competiţiilor de acest gen între elevi, bucurându-se de o participare numeroasă şi de o calitate deosebită a proiectelor prezentate de elevi.

Vor reprezenta Gorjul la faza naţională a concursului, elevii: Drăghici Robert de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Motru (secţiunea istorie) şi Roxana Crăciun de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu (secţiunea socio-umane).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s