Ştim să votăm?

Ne este foarte clar, acum la sfârşitul acestui mandat parlamentar, că printre deputaţii şi senatorii votaţi de către români în 2008 s-au aflat şi suficient de mulţi oportunişti. Ne merităm o parte a clasei politice pusă pe căpătuială pe spinarea noastră, şi aceasta pentru că alegerile sunt democratice, iar reprezentanţii în Legislativ i-am votat mai puţin după competenţă individuală şi mai mult după culoarea politică, cu toate că alegerile sunt uninominale.

 În România ultimilor 22 de ani nu s-au votat în realitate niciodată politicienii, ci partidele lor. Cred că aici este meteahna electoratului român – incapacitatea de a face distincţie între posibilul viitor senator sau deputat votat şi partidul din care acesta face parte. Puţini au înţeles că vor vota numai din colegiul de reşedinţă şi că vor avea de ales numai dintre persoanele care candidează pentru un loc de deputat sau senator în colegiul respectiv. Electoratul român încă nu a învăţat să voteze. Poate supăra ceea ce scriu, dar adevărul trebuie mărturisit. Să învăţăm că firesc este să votăm oameni pentru oameni şi nu partide. Dar cum data de 9 decembrie este foarte aproape şi zarurile urmează să fie aruncate, ne consolăm cu gândul că poate avem mâna norocoasă şi vor ajunge în Legislativ cei pentru care ne-am exprimat constituţional prin scrutin electoral. Dar de aici şi până la conştientizarea asumantă a votului pe care îl acordăm în calitate de alegători mai avem, indiferent de opţiunile electorale.

Cum promisiunile nerealiste nu mai încălzesc electoratul, Uniunea Social Liberală are un plus în opţiunile electorale, detaşându-se meritat în sondajele de opinie, prin realizările ultimelor luni. De două săptămâni însă toţi politicienii ne vorbesc frumos despre viitorul nostru şi al României, dar în 22 de ani încă nu am învăţat care ne sunt priorităţile în calitate de alegători.

Despre campania electorală la care asistăm nu cred ca mai sunt multe de spus. Murdară sau nu, aceasta dovedeşte încă odată, că nu putem vorbi de o maturitate electorală nici la clasa poltică, nici în rândul electoratului. Broşuri contrafăcute, fluturaşi denigratori, bannere furate şi afişe rupte, iată doar câteva din realităţile unei campanii electorale din România anului 2012, ţară aspirantă la civilizaţia Uniunii Europene. Acum întreaga atenţie este însă concentrată asupra zilei de 9 decembrie, când formaţiunile politice se vor confrunta la urne. Nu este neapărat obligatoriu să câştige cei mai buni, dar vom afla răspunsul la întrebarea pe care o lansăm: ştiu românii să voteze? 

Un comentariu la “Ştim să votăm?

  1. vorbeacide spune:

    Din pacate noi nu avem o gandire politica limpede si curata . Noi nu am gandit pana acum in politica,nici macar mai mari politicienii ai nostri nu au gandit ceea ce au facut sau ceea ce au promis ! Politica nu este o cacealma,ea este o stiinta,stiinta de a face si de a crea lucruri pentru popor si pentru cetatenii unui popor sau altu ! Suntem departe de adevarat,vom avea mult de munca pentru a redresa situatia din tara asta,dar mai intai trebuie sa ne apucam sa gandim si dupaia sa actionam ?!?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s