Despre educaţia politică şi experienţele-limită

Trăim într-o lume nebună, având senzaţia că înnebunim şi noi pe zi ce trece. Am încetat oare să avem idealuri, să gândim, să ne cultivăm, să ne temem, să ne rugăm? Trăim într-o epocă în care nonconformismul este la modă, dar să nu depăşim o etapă obligatorie – aceea a conformismului. Picasso nu ar fi ajuns să picteze celebrul tablou „Guernica” dacă n-ar fi ştiut mai întâi să picteze în stil clasic. Cel mai ineficient mod de a educa pe cineva este să-i ţii discursuri moralizatoare, interminabile şi plicticoase. Fiecare om trebuie să treacă singur prin experienţe-limită, iar în România anului 2012, fiecare zi este o experienţă-limită.
De ceva timp în ţara noastră a apărut o „specie” de politicieni care deşi se mută de la un partid la altul, totdeauna câştigă. Unii crescuţi în propria curte, dar trimişi la plimbare imediat după ce au deprins câte ceva din „regulile de aur” ale politicii, alţii dimpotrivă, adoptaţi, dar trataţi precum propriile odrasle, s-au trezit peste noapte „din nou la putere”. Cine să înţeleagă şi politica asta, care semănă tot mai mult cu o damă stilată, dar niciodată pertinentă.
În timp ce politicienii îşi duc somnul confortabil în Parlament şi Guvern, pe banii românilor care nu au salarii şi pensii „nesimţite”, iar atunci când se trezesc mimează prigoana contra moravurilor de ordin financiar, România suportă chinul metastazic al crizei economice. Învăţământul, sănătatea, turismul, industria, agricultura, transporturile ş.a. sunt într-un mod condamnabil lăsate să viscereze până în pragul abominabilului. Pentru aceasta ne facem vinovaţi şi noi că am crezut în promisiunile lor şi ei că şi-au permis să ne mintă cu atâta neruşinare. Suntem cu toţii piesele nefericite ale unui puzzle numit generic „România eternă şi fascinantă”.
Despre „educaţia politică” le vorbeam elevilor mei de clasa a XI-a, în cadrul unui capitol intitulat „Statul şi politica”. Încercam să le trezesc interesul pentru înţelegerea formelor de guvernământ şi a sistemelor politice (parlamentar, prezidenţial şi semi – prezidenţial) în concordanţă cu unele competenţe pe care ei trebuie să le deprindă în urma studierii istoriei. Astăzi, vedem cu părere de rău cum stimabililor noştri parlamentari le lipseşte exact ceea ce pretind eu de la elevii mei, educaţia politică, şi chiar ceva mai mult.
Şi pentru că tot vorbeam de tineri, mi-am amintit despre o dezbatere recentă privind educaţiei, în care preşedintele Traian Băsescu a ţinut să sublinieze că până acum nu s-a făcut nici o schimbare în sistemul de educaţie, ci doar ceea ce s-ar numi „cârpirea” acestuia, adăugând că dacă cineva „se revendică” reformator, îl invită să privească rezultatele. Acelaşi lucru i-l recomandăm şi noi acestui lup (de mare) moralist ! Reforma statului a eşuat chiar şi atunci când domnia sa şi-a revendicat titulatura de „preşedinte jucător” deşi nu îi apaţinea, uitând că nu este pe puntea Bricului Mircea, ci la conducerea unei republici semi – prezidenţiale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s