De la Pesach-ul evreiesc la Paştele creştinesc

Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină a anului. De Paşti se sărbătoreşte Învierea lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu. Duminica „a treia zi după Scripturi”, femeile purtătoare de mir au găsit mormântul gol. Hristos a Înviat şi a izbândit cea mai strălucită biruinţă ce s-a văzut vreodată: biruinţa asupra morţii.

Sărbătoarea Paştelui poate fi asociată însă şi cu primăvara. Retrezirea naturii la viaţă simbolizează noua viaţă pe care creştinii au câştigat-o prin crucificarea şi Învierea lui Iisus. Paştele creştin este similar cu două tradiţii antice: una evreiască şi alta păgână. Ambele tradiţii sărbătoresc Învierea, trezirea la viaţă.

Paştele creştin derivă din Paştele evreiesc, numit „Pesach”. Pesach este cuvântul de origine al cuvântului „Paşti”. Pentru prima data, Paştele a fost sărbătorit în jurul anului 1400 înainte de Hristos. În această dată, evreii au părăsit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu. Scriptura în cartea Exod (Ieşirea) din Vechiul Testament ne oferă instrucţiunile date de Dumnezeu pentru sărbătorirea Paştilor în timpul lui Moise. Evreii din antichitate îşi aminteau de faptul că Dumnezeu i-a salvat din robia în care se aflau în Egipt.

În ceea ce priveşte creştinii, Dumnezeu a reînnoit legământul făcut cu israeliţii, de data aceasta nu printr-un om (Moise), ci prin Fiul Său, Iisus Hristos. Legământul cel nou nu mai este un legământ făcut doar cu evreii, ci cu toate popoarele care vor să primească iertarea păcatelor prin jertfa lui Iisus Hristos. Legământul cel vechi purta sigiliul sângelui unui miel care trebuia sacrificat de Paşti după instrucţiunile date de Dumnezeu.

Cu ocazia ieşirii din Egipt, când au sărbătorit pentru prima dată Paştele, toţi evreii trebuiau să ia un miel şi să îl sacrifice. Apoi, cu sângele mielului erau unse ramele de lemn ale uşilor de la casele în care locuiau aceştia. În noaptea aceea, îngerul morţii trimis de Dumnezeu a trecut prin Egipt şi a omorât toţi fiii întâi născuţi ai egiptenilor în casele care nu aveau pe uşă sângele mielului. În casele israeliţilor nu a murit nimeni pentru că aceştia ascultaseră porunca lui Dumnezeu şi au pus sângele mielului pe uşile lor. Sângele mielului oferea o garanţie, un semn vizibil prin care credincioşii dădeau de înţeles că au luat în serios avertismentul lui Dumnezeu. În Noul Testament, mielul a fost junghiat de Mântuitorul Iisus, iar sângele lui care a curs pe cruce este sângele răscumpărător. La Cina cea de Taină, în noaptea când a fost trădat, înainte de a fi prins şi arestat, Domnul Iisus a instituit sărbătoarea Paştelui nou testamental, după porunca dată de Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s