Piesele nefericite ale unui puzzle

„Dacă Guvernul nu ar reuşi să impună nişte cheltuieli rezonabile de funcţionare a statului”, la sfârşitul anului 2011, România riscă să facă un nou împrumut, ne-a avertizat chiar preşedintele Traian Băsescu, „ca să putem să plătim toate facilităţile de care au beneficiat unele categorii în mod nejustificat”. Ce nu prea înţelegem noi, este la ce fel de categorii se referă domnul preşedinte? Pe fond problema care trebuie discutată are în vedere cine a acordat în definitiv aceste sporuri şi cu siguranţă răspunsul nu este cel la care vor acum preşedintele şi premierul să se raporteze: „sporul de zâmbet şi de ochi frumoşi”, adus în discuţie în urmă cu ceva vreme.

Dezechilibrele economice pe care le-am contabilizat în ultimii ani atrag atenţia că în România există o piaţă nefuncţională. Exporturile şi investiţiile sunt încă deficitare, iar consumul, principalul motor al creşterii economice în România nu este, deocamdată, funcţional. Veniturile populaţiei sunt aşadar rezultatul „perpetuării ineficienţei în economie”. Se afirma pertinent că pentru a tinde la statutul categoriei sociale de mijloc, ar trebui să avem salarii de 2.000 – 3.000  lei. Înţelegem deci, că în România, mai mult de două treimi din populaţie trăieşte la limita (sub)existenţei, din moment ce salariul minim pe economie abia dacă va depăşi 700 lei de la 1 ianuarie 2011. Şi apoi, într-un moment izolat de sinceritate, „cineva” recunoştea sfidător: „Veniturile sunt prea mici, corupţia prea mare”.

Poate vă întrebaţi care sunt rezultatele României după 20 de ani de democraţie? O parte pe aici, o parte pe acolo. Concluzia: rezultate… din părţi. Şi asta nu pare să deranjeze câtuşi de puţin pe cei cărora ar trebui să le crape obrazul de ruşine. Bine că noi românii am pierdut şi gramul acela de conştiinţă pe care îl deţineam şi suntem scutiţi de simţămintele ruşinoase. Cui nu-i convine, poate liniştit să-şi ia lumea în cap, căci altfel  riscă să-i sară lumea în cap. Principiul acesta domină de departe toate instituţiile din ţara noastră. De ce ar trebui cineva să trudească pentru „binele ţării”, când poate doar crea impresia de prestator, în timp ce leafa sa continuă să crească? Că nemulţumirile sunt şi ele în creştere nu prea contează pentru distinşii noştri prestatori de servicii. Se impune o nouă concluzie: Ce bine este să ai obrazul gros, stomacul plin şi mai nou scut anti-rachetă.

„Este un succes politic, diplomatic, militar şi strategic al României”. V-aţi dat desigur seama că este vorba despre „Scutul anti-rachetă” amplasat pe teritoriul României. Dacă e aşa, de ce nu le-a trecut prin minte celor de la putere să comande şi un „Scut anti-criză” să putem vorbi, de ce nu, de un succes economic, social şi de bun simţ al României, căci „succesurile” lui Băsescu & Comp. nu ţin de foame. Şi apoi, cine ar ataca o ţară precum România? O ţară care suportă chinul metastazic al crizei economice în timp ce politicienii îşi duc somnul confortabil în Parlament şi Guvern, pe banii românilor care nu au salarii şi pensii nesimţite, iar atunci când se trezesc mimează prigoana contra moravurilor de ordin financiar. Învăţământul, sănătatea, turismul, industria, agricultura, transporturile ş.a. sunt într-un mod condamnabil lăsate să viscereze până în pragul abominabilului. Pentru aceasta ne facem vinovaţi şi noi că am crezut în promisiunile lor şi ei că şi-au permis să ne mintă cu atâta neruşinare. Suntem cu toţii piesele nefericite ale unui puzzle numit generic „România eternă şi fascinantă”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s