Expoziție „Iosif Keber” la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”

În cadrul ediției din acest an a evenimentului cultural „Noaptea Muzeelor”, târgujienii au putut admira la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” o expoziție de pictură cu lucrări ale artistului Iosif Keber.
Puțini sunt însă cei care știu că Iosif Keber s-a născut la Târgu-Jiu în 1897, într-o familie de evrei de origine flamandă, a făcut pictură monumentală, gravură, desen, peisaj, portret sau natură statică. Studiile și le-a desăvârșit, însă, în străinătate, acolo unde s-a specializat în pictura bisericească, ajungând să picteze chiar biserici din München și Ierusalim.
Perioada de creație a artistului poate fi împărțită în două mari etape: prima, de tinerețe, în care realizează lucrări în special din domeniul picturii de șevalet și a doua, de maturitate, închinata picturii monumentale, îndeosebi religioase.
Iosif Keber s-a stins din viață, lucrând la șevalet, la 19 aprilie 1989, și a fost înmormântat în cripta familiei din cimitirul Bisericii din Vădeni (Sișești), Târgu-Jiu.

APP

Plângem după ce-am avut

DSCN0516Vizitam de curând Muzeul Național al Aviației Române din București și dintr-o discuție în alta cu angajații muzeului, mi-am conturat o imagine a ceea ce mai înseamnă astăzi aviația militară română. Când scriem aceste rânduri, România nu are de facto aviaţie de vânătoare şi atac la sol: puțin sub 20 avioane obosite și zero elicoptere de atac și asta după ce în urmă cu doar 4 ani, vindeam o parte din avioanele supersonice de superioritate aeriană MIG-29, care mai bine de un deceniu au fost cele mai moderne avioane militare ale României. Abia de curând flota aeriană militară a României s-a înnoit cu avioanele americane F-16 cumpărate din Portugalia. Numai că așa cum deja știți, avioanele sunt second-hand. Credeaţi că ne vom permite să cumpărăm avioane performante, de ultimă generaţie? Aviaţia română este propriu-zis, la pământ. Anul trecut, piloţii români de vânătoare au zburat puţin sub 30 de ore.

România mai are aproximativ 20 de avioane MIG-21, inclusiv varianta de atac la sol şi dublă comandă, care pot fi ridicate în aer. În urmă cu câțiva ani, s-a încercat achiziţionarea a 24 de avioane, tot second-hand, de la americani. De fapt, avioanele propriu-zise erau oferite gratuit însă României îi revenea sarcina de a plăti un miliard de dolari pentru antrenarea piloţilor, mentenanţă şi upgradare, precum şi pentru adaptarea infrastructurii aeroportuare.

Chiar dacă sunt second-hand, avioanele F-16 cumpărate din Portugalia sunt foarte scumpe. Totuși, fostul ministru al Apărării preciza, în urmă cu câteva luni, faptul că „avioanele la mâna a doua nu înseamnă acelaşi lucru cu o maşină la mâna a doua. Se desface până la ultimele bucăţele de aripi. Când se reasamblează poate fi folosit în condiţii de siguranţă. Avioanele sunt foarte bine întreţinute. Răspundem tuturor directivelor U.E. Ceea ce face diferența în cazul avioanelor de luptă este aparatura de bord upgradată”.

Prostiţi din nou, înghiţim în sec şi ne uităm în zare după avioane. Este însă foarte posibil ca în următorii ani să nu mai avem ce face din RoAF, ramura vânătoare-bombardament. Se doreşte oare distrugerea capacităţii de luptă a aviaţiei române?! Trebuie să rămânem doar o aviaţie de tip „cărăuş”, dotaţi doar cu transportoare, singura ramură a aviaţiei care mai zboară decent?! Sunt, desigur, întrebări la care nu vom primi răspunsuri, dar nu putem rămâne indiferenţi la felul în care se traduce servilismul României în faţa N.A.T.O. şi U.E. Nu ne mai rămâne decât să plângem după ce-am avut și nu am știut să păstrăm.

Evenimente dedicate iubitorilor de istorie, în cadrul Zilelor Municipiului Târgu-Jiu

Societatea de Științe Istorice din România – Filiala Gorj vă propune în cadrul Zilelor Municipiului Târgu-Jiu, organizate de către Primăria Municipiului Târgu-Jiu și Consiliul Local Târgu-Jiu, o serie de evenimente adresate iubitorilor de istorie:

Vineri. 19 mai 2017. ora 11.00.
Sala Maură a Prefecturii Târgu-Jiu
Lansarea cărților: Contribuții la o posibilă bibliografie istorică a Gorjului (autor: Gheorghe Nichifor) și Carol I al României. Un monarh devotat (autor: Sorin Liviu Damean).

Vineri. 19 mai 2017. ora 11.00.
Sala Maură a Prefecturii Târgu-Jiu
Salon de carte istorică gorjeană.

Sâmbătă. 20 mai 2017. ora 9.00
Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” Gorj
Concursul Regional „Moștenirea Magherilor”, ediția a IV-a.

afis

O Românie cârpită și credulă

După două decenii de capitalism şi perioada ultimilor ani în care foşti și actuali guvernanţi politici sau tehnocrați au închis ochii la toate eșecurile României ca țară, de fiecare dată cetăţeanul a închis și el ochii şi a aplicat oblic ştampila rotundă, atât cât conturul acesteia să se încadreze în chenarul electoral. Marea familie a politicii românești, cu guvernări democrat-liberale, social-liberale, social-democrate, iar acum tehnocrate, cu Mercedes-uri clasa S şi genţi Louis Vuitton, cu vile de lux și companii offshore, a sfâşiat o Românie peticită economic, la limita supraviețuirii, o Românie cârpită în genunchi și coate.

După semnarea Tratatului de aderarea al României la Uniunea Europeană, de la Bruxelles, oficialii U.E. se declarau surprinşi de procentul extrem de ridicat, în jur de 70%, al populaţiei din România care declara că doreşte integrarea în structurile europene. Astăzi, aceiaşi oficiali ar fi, probabil, extrem de surprinşi să afle că 70% din cei 70% nu cunoşteau și nu cunosc ce înseamnă Uniunea Europeană: impunerea unui deficit bugetar de maximum 3% și a unei rate a inflaţiei de sub 10%, cât de stricte sunt rigorile impuse de U.E. în privinţa liberalizării preţurilor, a importurilor şi exporturilor sau ce efecte va genera accelerarea procesului de restructurare a economiei, prin valurile de disponibilizări. Niciodată nu e prea târziu, dar cât să mai cârpim România? Odată la patru ani, sau după caz, la cinci, ni se cere nou votul, iar mulți cetățeni închid ochii și aplică ștampila. Lucrurile despre care scriem astăzi nu se întâmplă doar la nivelul instituțiilor centrale. Ele pleacă de aici din satele, comunele și orașele României cârpite.

Cât suntem de săraci ştim şi singuri, fără să mai arate Uniunea Europeană cu degetul. Este curios la prima vedere cum ştiu ei, străinii, mai bine decât noi, cu ce probleme ne confruntăm şi de ce avem nevoie. Și aceasta pentru că ei vor și pot, în timp ce noi doar ne cârpim. Noi ne complacem în starea de indiferență acută și atunci când ne trezim, nu știm să ne exercităm dreptul constitutional de cetățeni liberi. Uităm că democrația înseamnă puterea poporului și devenim creduli la promisiunile celor care știu ce e mai bine pentru ei.

Parcă mult prea dezamăgiţi de actuala clasă politică şi de sistemul care a împins România dintr-o parte în alta, când de la stânga la dreapta, când de la dreapta la stânga, parcurgem astăzi o criză nu doar economică, socială, morală şi politică, ci şi una de încredere, de credibilitate, de autoritate şi nu în ultimul rând de soluţii. Acestea din urmă sunt cele care lipsesc cu desăvârşire.

Despre consecințele globalizării

Globalizarea nu presupune doar consecințe pozitive, astfel încât există și riscuri, iar acestea nu sunt deloc de neglijat. Unele dintre acestea sunt cele economice, iar fenomenul de globalizare este adesea însoțit de o filosofie a învingătorilor din perspectivă economică prin ștergerea unor întregi sisteme economice, mai puțin adaptabile la noul fenomen.

La o scară macro vorbim despre sisteme economice în care industria și agricultura sunt în continuă reducere și redimensionare, traversând un trend descendent. Globalizarea presupune, în același timp, o împărțire severă între cei foarte bogați (prea puțini) și cei foarte săraci (prea mulți). O asemenea evoluție nu este neapărat un rezultat al globalizării, dar, printr-o analiză atentă, se poate remarca faptul că globalizarea are darul de a accelera fenomenul de ștergere a unor sisteme economice, cu rădăcini locale și desigur apariția acestor decalaje sociale.

Vorbind despre acestea din urmă, ele sunt profund ancorate și într-un anumit tip de cultură ce le acompaniază, ajungându-se într-un final la ștergerea acesteia. Este și cazul României, în care evoluția economică din mediul rural și ștergerea tradiției prin plecarea celor mulți din acest mediu, conduce la părăsirea tradițiilor locale, deci a culturii. Se vorbește foarte mult, astăzi, despre o moștenire a secolului trecut, în care normele etice și morale sunt reconsiderate și ca urmare a fenomenului de globalizare. În discursul său, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, scotea în evidență, de exemplu, în mod voluntar, carențele de ordin național și cultural ale Uniunii Europene, atrăgând atenția asupra riscului aplicării sintagmei unitate în diversitate. Dacă până în secolul XX, tradițiile naționale constituiau puncte de reper, norme etice și morale, astăzi, acestea se estompează și voit sunt șterse, în accepțiunea sa, în contextul europenizării statelor bătrânului continent.

Până la un punct, putem accepta remarcile sale, în care subliniază că specificul național, cultural, sub aspectul tradițiilor, poate dispărea, în dorința aceasta de uniformizare europeană și firesc, liderul rus nu vede cu ochi buni acest aspect, prin crearea unui bloc compact sub natură național-culturală, Europa cunoscând o bipolarizare accentuată: U.E. versus Rusia.

Despre mecanismele reale de funcționare a economiei românești

„Să privatizaţi tot!” Aceasta a fost deviza aplicată de Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru ţara noastră. Trist este că am vândut tot ce aveam pentru a continuă să ne îndatorăm celor care au ca scop principal „promovarea unei economii mondiale sănătoase, promovarea cooperării monetare internaționale, garantarea stabilității financiare, facilitarea comerțului internațional, contribuirea la un nivel înalt de ocupare a forței de muncă, la stabilitate economică și combaterea sărăciei”. Nimic din toate acestea nu par să se potrivească însă cu imaginea F.M.I. în România.

În timp ce marile puteri economice şi-au „rezervat” supremaţia în industrie, agricultură şi servicii,  României i s-a impus consumul. Dezechilibrele economice pe care le-am contabilizat în ultimii ani, atrag atenţia că, în ţara noastră, încă nu există o piaţă funcţională. Exporturile şi investiţiile sunt încă deficitare, iar consumul, principalul motor al creşterii economice al ţării noastre (după standardele Uniunii Europene şi F.M.I.) nu este, deocamdată, funcţional.

Am constatat cum, din aderarea României la Uniunea Europeană, în realitate, atât agricultura cât şi industria au avut de suferit, în timp ce sectorul financiar-bancar, serviciile şi turismul au continuat politica aceluiaşi „pe loc repaus”. Evident, țara noastră nu era pregătită din punct de vedere economic să adere la Uniunea Europeană. O simplă radiografie ne arată că piaţa economică românească funcţionează, astăzi, pe datorie, în ciuda pronosticurilor optimiste oferite de guvernul Grindeanu. Sperăm doar ca falimentul să nu fie cuvântul de ordine al unei economii condusă pe ultimul drum în acordurile „Odei bucuriei”.

Că F.M.I. nu ştie nimic despre economia românească este evident. Problema gravă, pe care evităm să o punem pe tapet, este că nici specialiștii români care de vreo 27 de ani s-au perindat pe la Ministerul Economiei nu par să fi avut sau să aibă cunoştinţe temeinice despre economia României. Am pierdut prea multe fabrici, uzine sau combinate şi suprafeţe întregi de teren arabil au fost lăsate de izbelişte. Toţi aceştia, de la reprezentanţii F.M.I. la specialiştii noştri, trăiesc într-o lume a lor, teoretică, despre economie. Nu înţeleg şi nici nu par dornici să înţeleagă mecanismele reale ale unei economii precum cea a României, care miroase a faliment de prea multă vreme.