Despre cum se îndestulează Mitropolia Olteniei din patrimoniul local

1922121_681403731901805_2098599323_n

Citeam de curând un articol în care Î.P.S. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, afirma: „Cu cât trupul este mai îndestulat cu lucruri pământești, cu atât el nu se mai poate ridica spre cele spirituale!”. Mi-am reamintit de întâmplările din urmă cu câțiva ani, când aceeași instituție de cult a Olteniei, propunea un acord tacit Consiliului Parohial al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, din Vădeni, prin care una dintre casele fostului boier Dumitru Pleniceanu, din Târgu-Jiu, astăzi aflată în proprietatea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, să fie donată Mitropoliei Olteniei.
Considerând că tăcerea este o cauză pierdută și făcând parte din comunitatea respectivă, nu am oferit această satisfacţie celor care atunci îmi arătau epistolar că „aduc ofensă” și prejudiciu de imagine Centrului Eparhial Craiova, preocupat nu de acapararea de bunuri materiale aşa cum „insinuam” eu, ci dimpotrivă era „interesat ca în fiecare biserică, să se oficieze Sfânta liturghie în fiecare duminică şi sărbătoare”, de parcă în imobilul cu pricina, situat „întâmplător” în chiar centrul municipiului Târgu-Jiu s-ar fi putut efectua serviciul religios. 
Pentru că am scris și atunci despre aceste „nefericite întâmplări”, am fost „invitat” să dau „cu subsemnatul” pentru „a evita” plata unei amenzi de 10.000 lei. Mitropolia Olteniei își tot însușește de la o vreme, folosind cuvinte mieroase, clădiri de patrimoniu și terenuri pentru că: „poate și își permite”, pentru că e scutită de taxe și impozite, pentru că există oameni și oameni, pentru că nu toți refuză moral să înstrăineze averea spirituală și materială a unei comunități. 
Prin 2009, Î.P.S. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în cadrul unei „vizite” la Biserica Adormirea Maicii Domnului, din Vădeni, unul dintre cartierele oraşului Târgu-Jiu, a propus un acord Consiliului Parohial, prin care una dintre casele fostului boier Dumitru Pleniceanu, astăzi aflată în proprietatea Bisericii Adormirea Maicii Domnului, să fie donată Mitropoliei Olteniei. Imobilul, aflat în centrul oraşului Târgu-Jiu, a fost donat însă de familia Pleniceanu încă din anul 1902 Bisericii Adormirea Maicii Domnului. Î.P.S. dr. Irineu nu a ţinut cont că astăzi, această biserică are un Consiliul Parohial, cu membrii vârstnici şi tineri, succesori prin grijă şi strădanie, ai moştenirii spirituale şi materiale lăsată de familia Pleniceanu, iar înstrăinarea averii sfintei biserici este considerată un sacrilegiu de către toţi aceştia. 
În luna august a anului 2010, Mitropolia Olteniei a decis prin Dispoziţia cu nr. 1.363/A/2010 reorganizarea parohiei Vădeni şi înfiinţarea unei parohii noi, la Şişeşti, separându-se ceea ce mai bine de trei secole a dat unitate acestei comunităţi. Ştim din Istorie că pentru a putea stăpânii, trebuie să dezbini, doar Biserica este cea care luptă împotriva unor astfel de precepte, iar această clauză ar trebui păstrată şi pe mai departe. 
Î.P.S. dr. Irineu uitând parcă de vechile texte sfinte, a decis să „taie” la propriu „Pruncul” în două, neluând seamă de pilda regelui Solomon care ar fi putut şi el să taie cu sabia pruncul celor două mame. Dar de ce această împărţire vă veţi întreba, când firesc era să fie adus un al doilea preot? Pentru ca Î.P.S. dr. Irineu, să poată propune și împărţirea averii bisericii în două, iar casa din centrul oraşului să fie cedată noii parohii, respectiv Bisericii Naşterea Maicii Domnului, fără a ţine cont de existenţa Actului de donaţie al familiei Pleniceanu, prin care casa era donată Bisericii Adormirea Maicii Domnului, din vechea parohie Vădeni. 
Expunând aceste opinii, într-o scrisoare adresată Î.P.S. dr. Irineu, am fost acuzat că „aduc ofensă Centrului Eparhial”, dinstinsele feţe bisericeşti îndoindu-se că cineva poate avea şi opinii proprii, ca şi când cugetul meu se supunea vreunei orânduiri ierarhice, aşa cum este cazul Consiliului Eparhial şi e firesc desigur să existe supunere ierarhică. 
Din documentele vremii aflăm că în anul 1875, biserica de la Vădeni a fost vizitată de deputatul de Gorj, Numa Frumuşanu, care a sugerat preotului paroh Gheorghe Ciocănescu mutarea cimitirului din progadia (curtea) bisericii într-un alt loc. S-a luat atunci decizia mutării cimitirului la Şişeşti, în preajma bisericii Naşterea Maicii Domnului ctitorită de Stanciu Şişescu, în anul 1839. Au existat aşadar două familii boiereşti, în zona de nord a oraşului Târgu-Jiu, Pleniceanu şi Şişescu, dar şi două biserici. Biserica „Naşterea Maicii Domnului” a fost mai degrabă capela familiei Şişescu, tradiţia istorică menţionând că aceasta a fost ridicată pe locul în care unul dintre fii boierului Şişescu a fost ucis de către turci. Acest motiv poate constitui şi explicaţia strămutării cimitirului din progadia Bisericii de la Vădeni, la Şişeşti. 
De toate aceste aspecte privitoare la istoria Bisericii din Vădeni, ar fi trebuit însă Î.P.S. dr. Irineu să ţină cont, înaintea luării unor decizii fără chibzuială. Terenul şi casa din strada Unirii nr 26, s-au aflat în proprietatea familiei Pleniceanu din anul 1898, aşa cum se arată în „Actul de Donaţiune!”. Aceste bunuri au fost donate Bisericii din Vădeni, în anul 1902 şi nu pot fi înstrăinate. 
Amarnic se înşeală cei care crezând că pot împărţii după bunul plac „averea lăsată prin donaţie” unei biserici, vor reuşi acest lucru, iar opinia publică se poate exprima oricând în această direcţie. Preotul adus în parohia nou înfiinţată, fost edil al unei comune oarecare din Gorj, crezând că lucrurile sunt asemănătoare cu practicile din primăria pe care a păstorit-o două mandate, a decis că enoriaşii „parohiei surori” nu mai au ce căuta în biserică. Prin grija sa şi a Î.P.S. dr. Irineu, enoriaşii Parohiei Vădeni sunt siliţi și astăzi să aprindă lumânări la capul morţilor lor în cimitirul care deşi le-a aparţinut mai bine de un secol, acum face parte din componenţa unei alte parohii.
Dar Mitropolia Olteniei tot a reușit să capete ceva din fosta avere a familiei Pleniceanu: cea mai veche construcție civilă din Târgu-Jiu, monument istoric de categoria A, construită de marele ban Cornea Brăiloiu pe la 1700, apoi proprietate a familiei Pleniceanu, a fost dată în folosință Mitropoliei Olteniei de către Primăria Târgu-Jiu. 
Sunt prea multe semne de întrebare despre cum autoritățile locale, și nu este doar cazul de față, nu sunt capabile să atragă fonduri pentru refacerea acestor monumente istorice, în timp ce instituții precum Mitropolia Olteniei se îndestulează din patrimonial local după bunul plac.

În curând: Sufletul, ca o grenadă

untitled-3Jertfelnic, mărturisitor, inițiat în (re)descoperirea sinelui, Andrei Popete-Pătrașcu este astăzi unul dintre poeții ale căror cuvinte îţi intră în inimă şi la care te întorci pentru a le lăsa să te atingă iar cu justeţea lor reflexivă.

Ca o ardere nesfârșită ce lasă urme pe suflet în vremuri contemporane, versurile sale au o subtilitate aparte, cu accente orfice, onirice pe alocuri, ca o grenadă care aduce deopotrivă revelaţie și pragmatism în discursul poetic.

Livia Elena Dumitrache

1 Decembrie, Ziua Națională a României

La ceas de sărbătoare națională, Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” transmite gândurile noastre de bine tuturor celor care simt și gândesc românește, mândria de a fi români şi omagiul cuvenit celor care ştiuţi sau neştiuţi, biruitori sau înfrânţi, anonimi sau rămaşi în legendă, eroi români, şi-au jertfit viaţa în Primul Război Mondial pentru idealul Marii Uniri.

La mulți ani România, la mulți ani români, oriunde vă aflați!

prof. Andrei Popete Pătrașcu

untitled-4-recovered

 

Despre soluțiile viabile din economia românească

O simplă radiografie a economiei arată că România nu are prea multe surse financiare la dispoziţie pentru a finanţa o creştere economică sustenabilă, exceptând fondurile europene, unde evoluţia nu a fost cea dorită.

Actualul ministru al Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Costin Grigore Borc, de profesie inginer energetic, fost director general al filialei din România a Lafarge Ciment,  preciza, de curând, că va acorda o importanţă mai mare mediului de afaceri, iar soluţiile viabile vor fi rezultatul dialogului cu patronatele, sindicatele, mediul academic şi specialiştii în domeniu. Toată lumea se pricepe la vorbe, dar când e vorba de fapte se practică același joc de gleze.

Dacă ar fi să analizăm evoluţia economiei româneşti, în raport cu media Uniunii Europene, industria rămâne, în continuare, singurul sector care a prezentat o creştere, fiind nişa prin care România a beneficiat de efectele revenirii mai rapide a cererii externe.

Creşterea sustenabilă viitoare va trebui, aşadar, să se bazeze pe industrie şi exporturi, fără a neglija însă cererea internă. În anii următori există perspective de creştere a sectorului construcţiilor pe seama lucrărilor de infrastructură demarate de autorităţi şi în cazul dezvoltării de parteneriate public-private, consideră aceiaşi specialişti. În ceea ce priveşte comerţul şi serviciile financiare-imobiliare, acestea vor înregistra creşteri modeste pe termen mediu, deoarece consu-mul privat va rămâne afectat de criza financiară, în condiţiile în care ritmul de creştere al veniturilor va fi lent.

După ce ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Costin Grigore Borc a susţinut la instalarea în funcţie, că printre priorităţile sale se numără simplificarea legislaţiei, absorbţia fondurilor europene şi dezvoltarea de noi capacităţi industriale prin exploatarea de resurse minerale, din ultima analiză economică a României aflăm şi că industria a avut o creştere spectaculoasă în ultima perioadă şi aceasta va rămâne unul dintre principalele motoare de creştere ale PIB-ului, datorită calificării forţei de muncă şi costurilor reduse cu producţia. Sigur, în discuţie intervine şi amplasarea strategică a ţării noastre.

Practic, industria, aşa gârbovită cum pare, şi-a majorat contribuţia la formarea PIB-ului în ultimii doi ani prin intermediul exporturilor şi rămâne motorul care susţine economia, potrivit analiştilor. Aceasta, desigur, la nivel teoretic.

 

Despre campania electorală și educația politică

Pentru că tot suntem în plină campanie electorală, editorialul de astăzi are ca subiect: parlamentarul ideal. Acesta este cinstit („nu votează la două mâini”; „nu îşi votează mărirea salariului sau a pensiei”), harnic („nu doarme la şedinţe”), îi reprezintă pe cei care l-au ales, îi ascultă, le înţelege nevoile şi ţine cont de ele în elaborarea legilor, este un bun profesionist, are onoare şi demnitate, îşi respectă promisiunile făcute în campania electorală. Şi toate acestea, dacă nu ar fi parlamentar român.

Învăţământul, sănătatea, turismul, industria, agricultura, transporturile ş.a. au fost prea mult timp, într-un mod condamnabil, în pragul unor crize mai mici sau mai mari. Pentru aceasta ne facem vinovaţi şi noi că am crezut în promisiunile clasei politice, dar şi ei, politicienii români, că şi-au permis să ne mintă cu atâta neruşinare. Suntem, așa cum afirmam și în alte dăți, cu toţii, piesele nefericite ale unui puzzle numit generic „România eternă şi fascinantă”.

Lăsând la o parte profilul politicianului ideal, să vă spun şi de ce a ajuns România în actuala situaţie, cu datorii la F.M.I., cârpită în coate şi roasă în genunchi. Am aflat de la o cunoştinţă „bine intenţionată” că situaţia ingrată a ţării din ultimii ani putea fi uşor evitată. De fapt, eram invitat să privesc peste umăr, în urmă cu peste zece ani: „Dacă Năstase şi P.S.D.-ul, cât au fost la putere, nu angajau cu miile la buget, nu ajungeam astăzi aici. Toate rudele lor sunt prin primării şi ministere.” Iată cum ajungem din nou și din nou, la același personaj, care de ce nu am recunoaște, a făcut mai mult bine decât rău, într-o perioadă în care România încă funcționa, și nu pe datorie. L-aş fi contrazis pe amic, dar cum nu doream să mă pun cu mintea lui odihnită, i-am zâmbit cu subînţeles: „şi struţocămila se jură că e pasăre, dar nu face ouă”.

Cât despre „educaţia politică” le-am vorbit de-a lungul timpului chiar şi elevilor mei, la clasa a XI-a, în cadrul unui capitol intitulat „Statul şi politica”. Încercam să le trezesc interesul pentru înţelegerea formelor de guvernământ şi a sistemelor politice (parlamentar, prezidenţial şi semiprezidenţial) în concordanţă cu unele competenţe pe care ei trebuie să le deprindă în urma studierii istoriei. Astăzi, vedem cu părere de rău cum stimabililor noştri parlamentari le lipseşte exact ceea ce pretindeam eu de la elevii mei, educaţia politică, şi chiar ceva mai mult.

 

România între comunism și capitalism

Despre economia din România înainte de ‛89 și despre rămăşiţele care au dispărut cu desăvârşire în momentul când ţara noastră a fost integrată în Uniunea Europeană, am tot citit fie tangențial, în diverse articole sau studii, fie într-o serie de lucrări de specialitate, fiindu-mi greu să accept că perioadă comunistă reprezintă doar o pată neagră pentru economia românească.

Unde a greșit Nicolae Ceaușescu, atunci când România, până în 1982, a fost singura țară comunistă care obținuse credite de la Fondul Monetar Internațional (F.M.I.), de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (B.I.R.D.) dar și de la Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (organizație sovietică)? În 1983, un raport al F.M.I. sublinia necesitatea unor „schimbări profunde în sistemul financiar al României”. Iată cum istoria se repetă, iar țara noastră se împrumută și astăzi, deși avem o grămadă de specialiști în economie capitalistă. Sau poate asta înseamnă capitalismul (sic!), dar nu am înțeles noi mecanismele sale reale. Știți care a fost reacția lui Nicolae Ceaușescu în fața directivelor impuse de F.M.I.? Rambursarea înainte de termen a datoriei externe, socotită ca o prioritate de stat.

Prin comparație, nu știu ce s-ar putea spune despre economia capitalistă a ultimilor 26 de ani în România, când, spre exemplu, în industrie, o evidență a fabricilor în funcție astăzi, numeric nu ar depăși probabil 5% din totalul existent în 1989, mai precis 1238 unități. Sau asta înţeleg marile puteri ale U.E. când vorbesc despre economia din ţări precum România, ca fiind la „recuperare intensivă”? Vehicularea unui singur concept: privatizarea, care în teorie ar fi adus retehnologizarea și reintrarea pe piață, dar în practică nu a însemnat altceva decât lichidarea unităților (fabricilor), vânzarea utilajelor la fier vechi și eliberarea terenurilor aferente, acaparate rapid de investitori din alte țări.  

De prea mulți ani, fie la putere, fie în opoziție, politicienii români au  închis ochii, fără a uita să strângă în mână, mai tare, punga şi averea căpătuită de pe spinarea celor mulţi şi tot mai săraci. Acestora din urmă li s-a impus să strângă doar cureaua, așa cum s-a întâmplat și în 1983, iar istoria iată s-a repetat. Diferența între comuniști, politicieni români actuali și tehnocrați? Rămâne să o constatați în continuare.

 România se împrumută astăzi în stânga şi dreapta, uitând probabil că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă. Cei care se fac a nu pricepe cum stă această treabă, ne-au afundat în datorii și încearcă acum, în timp ce își strâng  punga bine în mână, să ne convingă că direcţia actuală a României este cea corectă.

 

Printre recomandări și umilințe, tot înainte!

Mai nou primim recomandări din partea tuturor celor care, în scris sau vorbit își asumă calitatea de specialiști. Nu contează domeniul, contează doar capacitatea de a știi să arăți cu degetul sau, după caz, să oferi soluții teoretice. Toată lumea se pricepe la așa ceva. De la politicieni, mai ales că în câteva zile va debuta campania electorală, până la membrii guvernului tehnocrat, tot mai subțiat în urma demisiilor, ca să nu le numim dezertări, pentru binele lor, nicidecum al celor în slujba cărora pretind că se pun.

Un astfel de exemplu este și cel al bancherilor care, după ce în anii precedenți ameninţau cu blocarea conturilor, pe banii noştri, acum ne sfătuiesc cum să facem economii. Câteva dintre marile bănci derulează chiar programe educaţionale întrecându-se în recomandări. Cum sună unele dintre sfaturile acestora? „Fixează-ţi o zi pe săptămână în care să nu cheltui nimic, stinge lumina când nu te afli în cameră şi închide calculatorul, radioul sau televizorul când nu le foloseşti”. Ceea ce bancherii se fac a nu ştii, este că foarte mulţi români nu cheltuiesc nimic nu doar o zi pe săptămână, ci două – trei, nu pentru că se pricep la economii, ci din motivul că pur şi simplu nu au ce să cheltuiască. De ce nu fixează băncile o zi în care să nu ceară dobânda şi alte comisioane, dacă tot îşi asumă responsabilitatea socială? O întrebare la care desigur nimeni nu va oferi vreun răspuns.  

Revenind la clasa politică românească, dacă este să luăm de „bune” încercările disperate de redresare economică a ţării, înseamnă că avem în continuare conducători (parlamentari, preşedinte, premier, miniştri) care nu au stofă de lideri şi nici pregătire sau, poate, nu au interes. Poate nu ar trebui să-i judecăm atât de dur, cu toate că o merită, după cum poate nu ar trebui să trecem nici peste interesele statelor occidentale sau peste atât de zvonitele interese „oculte”, despre care se discută la nivelul cetăţeanului de rând. 

În timp ce politicienii sau, după caz, tehnocrații atunci când nu sunt în vacanțe exotice, îşi duc somnul confortabil în Parlament şi Guvern, iar atunci când se trezesc mimează prigoana contra moravurilor de ordin financiar, România suportă în continuare umilințele impuse de FMI și Uniunea Europeană. Și toate acestea în timp ce ochii și urechile celor creduli continuă să asigure ratingul celei mai noi puteri în stat, pe lângă cele trei constituționale. Mass-media românească, căci despre ea este vorba, vine să substituie poporul, mințit și păcălit de celelalte puteri ale statului în numele lui însuși, cu deviza: printre recomandări și umilințe, tot înainte!