Redresarea economiei, prioritate pentru guvernul Grindeanu?

De vreo câțiva ani încoace, fiecare ministru al Economiei din România a susţinut la instalarea în funcţie, că printre priorităţile sale se numără simplificarea legislaţiei, privatizarea unor companii, absorbţia fondurilor europene şi dezvoltarea de noi capacităţi industriale prin exploatarea de resurse minerale. Din ultima analiză economică a României aflăm şi că industria a avut o creştere spectaculoasă în ultima perioadă şi aceasta va rămâne unul dintre principalele motoare de creştere ale PIB-ului, datorită calificării forţei de muncă şi costurilor reduse cu producţia. Sigur, în discuţie intervine şi amplasarea strategică a ţării noastre.

Practic, industria, aşa gârbovită cum pare, şi-a majorat contribuţia la formarea PIB-ului, în ultimii trei-patru ani, prin intermediul exporturilor şi rămâne motorul care susţine economia. Aceasta, desigur, la nivel teoretic. Nu putem ignora faptul că, în anii premergători crizei, creşterea economică s-a bazat preponderent pe consumul realizat pe datorie, iar ponderea serviciilor şi construcţiilor în PIB a urcat. Însă aceste sectoare au fost cele mai lovite de recesiune.

Astăzi avem nevoie de o reluare a creşterii economice pe baze sănătoase, care să nu mai creeze dezechilibre externe. România nu are, însă prea multe surse financiare la dispoziţie pentru a finanţa o creştere economică sustenabilă, exceptând fondurile europene, unde evoluţia în ultimii doi ani a fost dezamăgitoare.

Discursul miniștrilor a fost de fiecare dată același indiferent de culoarea politică, acela că vor acorda o mare importanţă mediului de afaceri. „Soluţiile viabile vor fi rezultatul dialogului cu patronatele, sindicatele, mediul academic şi specialiştii în domeniu”, a susţinut fiecare şi aproape că i-am crezut pe cuvânt, de fiecare dată. Dacă ar fi să analizăm evoluţia economiei româneşti, în raport cu media Uniunii Europene, industria rămâne, în continuare, singurul sector care a prezentat o creştere, fiind nişa prin care România a beneficiat de efectele revenirii mai rapide a cererii externe.

Creşterea sustenabilă viitoare va trebui, aşadar, să se bazeze pe industrie şi exporturi, fără a neglija însă cererea internă, profitând de competitivitatea exportatorilor, dar şi de cererea internă stabilă. Ne vom convinge dacă guvernul Grindeanu va impune noi standarde și România, departe de a deveni ce-a fost odată, cu peste un sfert de secol în urmă, se va redresa economic.

 

Elevii bucureșteni au marcat cei 60 de ani scurși de la trecerea în neființă a lui Constantin Brâncuși

Joi, 16 martie 2017, Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” a marcat la București, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Mexic”, Școala Gimnazială „Barbu Delavrancea ” și Școala Gimnazială Nr. 47, cei 60 de ani scurși de la trecerea în neființă a lui Constantin Brâncuși, printr-un eveniment desfășurat la bustul sculptorului amplasat în sectorul 3, la intersecția străzilor C. Brâncuși cu N. Grigorescu. Evenimentul a fost susținut de către Federația „Euro Education”. Începând cu ora 18.00, elevi ai celor trei școli bucureștene au aprins simbolic 60 de candele sub forma Sărutului stilizat pe Poarta cu același nume de la Târgu-Jiu, ca un arc peste timp și spațiu.

DSCN9942

Constantin Brâncuşi a lăsat circa 720 opere de artă: statui şi statuete, picturi şi desene, dar mai presus de toate, prin unicitatea sa, complexul sculptural de la Târgu-Jiu, ridicat între anii 1937-1938. Pe 16 martie 1957, Constantin Brâncuşi s-a stins din viaţă la Paris, fiind înmormântat alături de alte personalităţi ale culturii mondiale, în cimitirul Montparnasse. Iată de ce vorbim astăzi la 60 de ani de la trecerea sa în neființă despre părintelui sculpturii moderne ca despre un călător spre infinit.

http://www.asociatiapleniceanu.com

IN MEMORIAM. Constantin Brâncuși

Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” va marca joi, 16 martie 2017, cei 60 de ani scurși de la trecerea în neființă a lui Constantin Brâncuși, printr-un eveniment desfășurat la București, la bustul sculptorului amplasat în sectorul 3, la intersecția străzilor C. Brâncuși cu N. Grigorescu.
Evenimentul este susținut de către Federația „Euro Education”, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Mexic”, Școala Gimnazială „Barbu Delavrancea” și Școala Gimnazială Nr. 47 din București.

AFIS

Atunci când unii își doresc România dezbinată

În ultimii ani regionalizarea României părea un subiect abandonat, dispărând de pe agenda publică de lucru a celor care se încăpățânau să reia subiectul. Cel care deja ne-a obișnuit să reia teme de interes public, președintele Klaus Iohannis a promis de curând reluarea unei discuții serioase legate de regionalizare, sugerând că actuala hartă administrativă trebuie schimbată. Doar astfel, crede acesta, se pot reduce diferențele mari de dezvoltare dintre zonele României. Ultimele date pe regiuni arată că Bucureștiul parcă face parte din altă țară, având un PIB pe cap de locuitor aproape de cel al Berlinului. Banatul se dovedește „fruncea” restului țării, în timp ce Moldova este aproape cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană.

Cui foloseşte regionalizarea şi cum va ajuta aceasta la creşterea economică a României, sunt doar două din întrebările la care nimeni nu se mai gândea să răspundă. Mai mult, etnicii maghiari înțeleg prin regionalizare „autonomie”, în timp ce importanţi lideri locali din toate cele opt regiuni preconizate și-au manifestat nemulțumirea. Motivele sunt, desigur, evidente.

Din punct de vedere economic, sunt voci care afirmă că regionalizarea va ajuta ţara noastră la absorţia de fonduri europene şi atragerea de investiţii, care sinceri fiind, au lipsit cu desăvârșire în timpul guvernului Cioloș. Mai mult, organizarea administrativă este necesară, pentru că evoluţia pe care o avem de la ultima regionalizare, din timpul lui Ceauşescu, arată un lucru foarte grav: disparităţile dintre regiuni s-au păstrat. Numai că acestea nu sunt lucruri noi, neştiute. Regionalizarea nu se poate face pe genunchi, e datoria celor care o propun să vină cu o analiză de impact detaliată.

Nu ştim sigur dacă președintele Klaus Iohannis a studiat foarte bine consecinţele împărţirii României pe regiuni, pentru că se vor impun măsuri de natură fiscală, bugetară, a pieţei muncii, şi toate acestea, pentru a pregăti o dezvoltare în viitor. Concluzia nu este însă una doar de ordin economic. Măsura de reorganizare este necesară, dar nu se poate face doar prin voinţă politică. Ea trebuie să aibă în spate o judecată economică, sociologică, antropologică foarte serioasă, pentru că avem în atenţie mai mulţi factori – regionalizare înseamnă economie, societate, politică, cultură, tradiţie şi chiar religie.

Președintele, suntem siguri, cunoaște toate aceste detalii, dar cum multe nu mai are de spus în această perioadă, se folosește de subiecte care pot genera „patimi” printre unii și alții, că deh, o Românie dezbinată este mai de dorit pentru unii decât o Românie unită.

Amos Oz: Să cunoşti o femeie

Am citit de curând una din cărţile celui considerat astăzi cel mai mare scriitor israelian contemporan, Amos Oz (născut Amos Klausner, în 1939, la Ierusalim). Impresia creată după acest nou contact cu Amos Oz, prin intermediul romanului Să cunoşti o femeie, este aceea a unui scriitor al detaliilor, un cercetător atent al senzaţiilor şi un om care scrie pentru cititorii săi ca şi cum ar scrie pentru sine. 

Să cunoşti o femeie este o carte tristă, în care cititorul este rugat să vadă dincolo de aparenţe, în profunzimea lucrurilor, despre existenţa unui mare adevăr: învăţaţi să-i cunoaşteţi pe cei apropiaţi iubindu-i. Iar iubirea trăieşte şi atunci când dispare fiinţa iubită. Este sentimentul hărăzit fiecăruia dintre noi, care umple vidul universal şi salvează individul. Pentru personajul principal al romanului, Yoel, agent al serviciilor secrete israeliene, moartea misterioasă şi tragică a soţiei sale, Ivria, deschide durerosul drum al cunoaşterii, fie aceasta şi tardivă, a adevărurilor fundamentale care definesc raporturile între doi parteneri de viaţă. Rezultatul introspecţiei şi al rememorărilor sale pe care le parcurge cu sufletul la gură nu se lasă aşteptat:

„Ştia bine că actele oamenilor, ale tuturor oamenilor şi toate actele lor, acte de pasiune, de ambiţie, acte de fraudă, de seducţie, de acumulare, de evaziune, acte de răutate şi de trădare, de competiţie, de flaterie şi de generozitate, acte menite să impresioneze, să atragă atenţia, să se întipărească în memoria familiei, a clanului, a ţării sau a rasei umane, acte meschine şi acte grandioase, acte calculate sau incontrolabile sau duşmănoase, toate soiurile de acte te împing, întotdeauna, undeva unde nu aveai nici cea mai mică intenţie să ajungi.”