„În serviciul poporului”

Două treimi dintre români habar nu au care este rolul puterilor în stat, al Președintelui și Guvernului în general, sau al Parlamentului în particular. Să ne surprindă că doar 42% dintre cei chestionaţi, conform unui studiu dat recent publicităţii, au identificat rolul Parlamentului – acela de organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării? Alţi 32% dintre respondenţi au afirmat că rolul Parlamentului este să vegheze la bunul mers al ţării şi să îmbunătăţească nivelul de trai al populaţiei, restul au vorbit despre rolul de reprezentativitate, iar 14 % au dat răspunsuri negative la adresa Parlamentului. Asta aşa pentru a ne face o idee despre cei care de 26 de ani votează democratic în România. Nu ar fi rău dacă buletinele de vot ar include pe viitor şi câteva întrebări din Constituţia României, mai cu seamă Articolul 61, dar și următoarele, până la 79, pentru viitoarele alegeri, de la finalul anului 2016.

Ce e trist? Că la ultimele scrutinuri electorale, în secţiile de votare din România am văzut prea puţini tineri, dar suficient de mulţi bătrâni care atunci când au avut ştampila de vot în mână s-au gândit la viitorul nepoţilor lor, e drept, fără prea multe cunoștințe despre și cum să voteze. România ultimilor ani suferă de o criză acută de ignoranţă a tinerilor, pentru care non-valorile au devenit valori şi modele.  

Cât despre clasa politică, doar de bine, s-ar grăbi cei mai mulți să afirme. Mizând doar pe ignoranţa unora şi prostia altora, politicienii români și-au adaptat stilul unui anume soi de capitalism în care primează interesul personal, fără a fi interesaţi să asigure „viitorul ţării”, prin locurile de muncă, educaţie sau sănătate. Sigur, toate acestea sunt mai puţin prioritare atunci când conduci maşini de sute de mii de euro, îţi tratezi problemele de sănătate în clinici particulare din străinătate sau îţi trimiţi odraslele la studii în afara ţării, în timp ce te lăfăi în vile de sute de miliarde de lei.

România suferă și odată cu ea, toți cei care simt românește sau știu că cei în măsură să asigure, prin legile adoptate, organizarea generală a învăţământului, a administraţiei publice locale, a teritoriului, a regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială, dar și multe altele, uită că în exercitarea mandatului, sunt constituțional „în serviciu poporului”.

Regionalizarea: un subiect de interes, dar nu pentru tehnocrați

Cui foloseşte regionalizarea şi cum va ajuta aceasta la creşterea economică a României, sunt doar două din întrebările la care nimeni nu se mai gândea să răspundă în ultimul timp. Subiectul, unul aproape abandonat, dispărând de pe agenda publică de lucru după destrămarea alianței USL, a fost repus în discuție de către președintele Klaus Iohannis. Acesta a promis reluarea unei discuții serioase legate de regionalizare, sugerând că actuala hartă administrativă trebuie schimbată. Doar astfel, crede acesta, se pot reduce diferențele mari de dezvoltare dintre zonele României. Adevărul este că ultimele date pe regiuni arată că Bucureștiul parcă face parte din altă țară, având un PIB pe cap de locuitor aproape de al Berlinului, Banatul se dovedește „fruncea” restului țării, în timp ce Moldova este aproape cea mai săracă regiune din UE.

Problema rămâne însă în acele zone unde etnicii maghiari înțeleg prin regionalizare „autonomie”, în timp ce importanţi lideri locali din toate cele opt regiuni preconizate și-au manifestat nemulțumirea. Motivele sunt desigur evidente, astfel încât nu vom insista.

Din punct de vedere economic, sunt voci care afirmă că regionalizarea va ajuta ţara noastră la absorţia de fonduri europene şi atragerea de investiţii. Să nu uităm un amănunt. La capitolul absorbție fonduri europene actualul guvern format din tehnocrații lui Dacian Cioloș este zero. Nu s-a reușit atragerea de fonduri europene nici măcar în valoare simbolică de 2 Euro, sintagma românească „de 2 lei” fiind demult depășită.

Reorganizarea administrativă este necesară, o afirmă tot mai multe voci pentru că evoluţia pe care o avem de la ultima regionalizare, din timpul lui Ceauşescu, arată un lucru foarte grav: disparităţile dintre regiuni s-au păstrat. Numai că acestea nu sunt lucruri noi, neştiute. Am afirmat și cu alte ocazii, regionalizarea nu se poate face totuși pe genunchi, e datoria celor care o propun să vină cu o analiză de impact detaliată. Nu ştim sigur dacă președintele și guvernanții au studiat foarte bine consecinţele împărţirii României pe regiuni, pentru că se impun foarte urgent măsuri de natură fiscală, bugetară, a pieţei muncii, şi toate acestea, pentru a pregăti o dezvoltare în viitor. La cum se prezintă însă guvernarea, tehnocrații sunt prea puțini dispuși să se înhame la o astfel de inițiativă. Absorbția fondurilor europene este zero, încasările la buget se prăbușesc, în timp ce investițiile sunt blocate.

Concluzia nu este însă una doar de ordin economic. Măsura de reorganizare este necesară, însă trebuie să aibă în spate și o judecată sociologică și antropologică foarte serioasă, pentru că avem în atenţie mai mulţi factori. Regionalizare înseamnă economie, societate, politică, cultură, tradiţie şi chiar religie.

La 311 ani de la moartea lui Cornea Brăiloiu, misterul apariției unei sfere luminoase suscită și astăzi curiozitate

În urmă cu 311 ani, pe 13 iulie, „într-o vineri, leat la vremea chindiei,  se stingea din viaţă Cornea Brăiloiu, mare ban al Craiovei. În vizitele de documentare pentru cartea Biserica din Vădeni. Trecut și prezent (apărută în 2007, la Târgu-Jiu) sau pentru romanul Blestemul la care lucrez în prezent, l-am identificat pe Cornea Brăiloiu pictat în pronaosul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Vădeni, în pridvorul bisericii  Sfintei Mănăstiri Tismana, dar și Mănăstirea Sfinții Voievozi de la Baia de Aramă . În toate cele trei fresce, marele ban al Craiovei impresionează prin ţinută şi atitudine. Despre personalitatea sa aflăm din mărturiile vremii că „era un bărbat aspru, cu judecată, prompt şi iscusit în răspunsuri”.

cornea braoiloiu

Marele ban Cornea Brăiloiu, frescă Biserica Adormirea Maicii Domnului din Vădeni (Târgu-Jiu)  

Despre moartea marelui ban dar și despre un fenomen straniu care s-a petrecut a doua zi, în timpul slujbei de înmormântare, aflăm dintr-o mărturie a vremii, aflată în arhivele craiovene, cunoscută sub numele de Cronica lui Tănasie: „Şi când au fost la iulie 13, într-o vineri, leat la vremea chindiei, sufletul în mâna îngerului lui Dumnezeu s-au dat. A doua zi, sâmbătă, în tron trupul l-au aşezat şi părintele Chir Athanasie egumenul sfintei mânăstiri, împreună cu cucernicul întru ermonahi chir Pahomie, carele multe călătorii au făcut cu dumnealui la Ţaringrad şi la Odrii, avându-l rugător către Dumnezeu şi cu mulţime de egumeni şi de preoţi la sfânta mânăstire l-au dus…. Iar acolo aşa, în vederea multora, deasupra trupului său, în cer, mare şi luminată stea s-au văzut şi pîn`s`au făcut slujba pagrebanii toţi la dânsa au privit. Şi după ce în pământ s-au astrucat, steaua nu s-a mai văzut…

 

Steaua, la care se referă cronica, era probabil o sferă luminoasă care s-a manifestat timp îndelungat, atât cât a durat slujba de înmormântare, în privirile a mii de credincioşi adunați de un eveniment atât de rar în zonă, respectiv îngroparea unui personaj foarte important. O astfel de sferă luminoasă ar fi putut să fie chiar un obiect zburător neidentificat (OZN) descris, în maniera proprie nivelului de percepție al oamenilor epocii, în urmă cu trei secole de către cronicarul Tănasie în a sa lucrare.  Zona mănăstirii Tismana, se afirmă în unele lucrări și site-uri, prezintă un interes energetic teluric şi cosmic deosebit. Datorită gradului său ridicat de spiritualitate, Sfântul Nicodim ştia de existenţa acestui punct sacru pe care l-a căutat mai mulţi ani la rând prin apropieri succesive, fiecare etapă beneficiind de o mânăstire pe suprafaţa Olteniei, mai întâi la Vodița, apoi la Vișina. În faza finală căutarea a fost mai frenetică, călugărul Nicodim, pe atunci, folosindu-se de un toiag de fier cu care lovea pământul, acesta comportându-se ca o antenă a subteranului. Aşa a găsit acesta și amplasamentul mănăstirii de la Tismana. O astfel de energie aparte ar putea atrage prezențe misterioase, greu de explicat chiar și pentru generația contemporană? Mit sau realitate, prezența unui obiect zburător neidentificat  în urmă cu peste 300 de ani deasupra Mănăstirii Tismana, nu poate astăzi decât să suscite curiozitate și  de ce nu, să fie subiectul unor discuții pro sau contra acestui fenomen.

 

România aliniată noilor standarde

Suntem parcă mult prea dezamăgiţi de actuala clasă politică, de tehnocrați şi de sistemul care a împins România într-o criză generală fără precedent, în ciuda previziunilor favorabile, în care liderii de ocazie în frunte cu președintele, guvernul tehnocrat, dar și actualii parlamentari caută să ne convingă că direcția României este una bună. Imaginea de ansamblu nu oferă certitudini. Nu parcurgem doar o criză economică, socială, morală şi politică, ci şi una de încredere, de credibilitate, de autoritate şi nu în ultimul rând de soluţii. Acestea din urmă sunt cele care lipsesc cu desăvârşire.

Contabilizăm însă prea multe soluţii de compromis ale unei clase politice dominată de interesele speciale, lipsa de onestitate, secretomania, incapacitatea de a produce legi bune, contractele preferenţiale şi blocarea accesului oamenilor la cei care iau decizii. Astăzi, ei și tehnocrații guvernului Cioloș sunt mandatarii unui stat de drept care servește interesele UE și NATO, sau cel puțin atât știm noi și mai puțin pe cele ale românilor. Statul de drept și dreapta democrație, cum ar spune unii, impusă României scârțâie din balamele, după o vorbă românească. Încrederea publică în instituţiile fundamentale este la pământ. Concurenţa sănătoasă a partidelor care teoretic ar trebui să furnizează stabilitate politică este înlocuită de conflicte, de „înţelegeri oculte” ale intereselor particulare oportuniste, puterea stă în banca ei, opoziţia ia forma unor facţiuni unite doar de frica răspunderii penale, în timp ce tehnocrații „muncesc pe brânci” pentru România europeană: julită în genunchi și cârpită la coate, dar apărată militar de americani.

Aceasta este imaginea României de astăzi, îngenuncheată de stat și de interesele celor care probabil ne cunosc mai bine soarta. Europa și America ne-au ridiculizat ori de câte ori au avut ocazia. Am plecat capul şi umili am mers mai departe, tot în genunchi. Teoretic problema era una simplă, a pleca sau nu capul în fața celor puternici, sau într-o altă formulare, să ne aliniem noilor standarde economice, politice și militare.

Ca număr al populaţiei şi ca suprafaţă, România este a şaptea ţară din UE şi nu este de închipuit că, odată, ar putea ajunge şi a şaptea putere economică, lucru care i-ar conferi, fără discuţie, şi o mai mare putere de influenţă în cadrul Uniunii. Acest deziderat nu se va împlini însă niciodată. Adevărul este că, de 26 de ani, România se află de fapt, la periferia Europei, la aproape toate capitolele, și aici va rămâne pentru foarte mult timp.

Familia Pleniceanu, pildă a responsabilității și generozității nedisimulate

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se stabileau în Vădenii Gorjului, Dumitru și Maria Pleniceanu, proprietari care de-a lungul timpului au impresionat prin generozitate şi nobleţe, dar şi prin atitudinile şi manierele de aleasă ținută. Mărturiile istorice din acea perioadă menționează actele de caritate pe care familia Pleniceanu le-a făcut cu nedisimulată generozitate, susținând initiative proprii sau ale comunității locale, la care au luat parte din postura de buni cunoscători ai realităţilor sociale de la cumpăna veacurilor XIX şi XX. 
Văzând sărăcia oamenilor care trudeau pe moşia lor şi neavând moştenitori, familia Pleniceanu a făcut cu multă generozitate o serie de opere de binefacere şi a fost alături de orice iniţiativă menită să lumineze şi să îmbunătăţească nivelul social, culturl și informativ al sătenilor de pe moşia lor. Pentru comunitate, au finanţat ridicarea unui local pentru şcoală primară, altul pentru o școală de arte și meserii, un altul pentru primărie şi unul pentru o bancă. Au susținut campania militară de la 1877-1878 și alte campanii social-umanitare din Gorj. Mai mult decât atât, cu cele mai bune intenţii, au oferit burse copiilor care proveneau din familii nevoiaşe şi au donat treptat de-a lungul anilor părţi din averea lor comunităţii locale.
Au înzestrat şcoala din Vădeni cu mobilier şi rechizite pentru copii dornici să deprindă tainele învăţăturii. Au donat, în spiritul credinţei, de-a lungul anilor, mai multe icoane, sfeşnice, candele şi alte obiecte bisericeşti, Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Vădeni. Prin grija Mariei Pleniceanu, la dorinţa soţului său mort în noaptea de Anul Nou (1906-1907), o parte dintre fiii şi fiicele celor care munceau pe moşia lor din Vădeni şi-au putut continua învăţătura la Târgu-Jiu, printre aceştia aflându-se şi Ecaterina Teodoroiu. Au donat propria casa din Târgu-Jiu, Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Vădeni, iar conacul din apropierea bisericii și terenul aferent, Casei Școalelor și a Culturii Poporului pentru susținerea funcționării Școlii de arte și meserii.
Cu siguranță vor fi fost și alte contribuții financiare și materiale ale familiei Pleniceanu și de solidaritate a acestora pentru comunitatea locală, fiind binecunoscute în epocă operele de binefacere ale familiei, generozitatea lor prelungindu-și ecourile până în zilele noastre.
În memoria acestei familii, se aflată în curs de constituire oficială, Asociația cultural – istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” din Târgu-Jiu care își propune să desfășoare activităţi cu scop cultural, istoric, educaţional şi spiritual.

plenicenii

Încă mai căutăm ce am pierdut

Pentru o scurtă perioadă de timp, s-a vorbit despre creşterea economiei. După care s-a aşezat din nou liniştea, iar acum în plină guvernare tehnocrată aflăm că suntem din nou la limită. Dacă analizăm mai atent situaţia României astăzi, vom remarca faptul că ţara noastră se află în continuare într-o perioadă de transformări și de căutări. Acest lucru este quasi–unanim acceptat de istorici, analişti, economişti, unii politicieni, sau de opinia publică românească și totuși…

Privind peste umăr, acum vreo șase ani, România semna acordul stand-by cu Fondul Monetar Internaţional, aceasta şi pentru că lipseau adevăraţii specialişti, iar pentru „cămătarii” de la FMI (ne asumăm afirmația) a fost floare la ureche să convingă acei „specialiști” de necesitatea unui împrumut. Nu ştim sigur dacă astăzi specialiştii au apărut, o certitudine fiind însă datoria pe care ţara noastră a contabilizat-o atunci şi pe care încercăm să o acoperim. Iată cum sintagma „n-am învățat nimic din istorie” se aplică de minune astăzi României.

La nivelul Uniunii Europene, ţara noastră nu a fost luată nicicând un bun exemplu, doar că este nevoie de noi acolo. România se împrumută astăzi în stânga şi dreapta, uitând probabil că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă. Cei care se fac a nu pricepe cum stă această treabă, adică membrii fostelor guverne care ne-au afundat în datorii, dar și actuala guvernare tehnocrată încearcă să ne convingă astăzi că direcţia României este una corectă, doar că… mai e mult până departe.

România a ajuns să caute acum ce a pierdut în ultimii 26 de ani. Prea puțini sunt cei care astăzi vorbesc despre situația țării în anii ‛80, când după un împrumut colosal la același Fond Monetar Internațional, presată, România ar fi urmat să intre în blocaj financiar şi încetare de plăţi urmând a fi nevoită să-și vândă resursele naturale cum s-a întâmplat în ultimele două decenii. Nicolae Ceaușescu a luat FMI-ul prin surprindere, hotărând să facă plata tuturor datoriilor externe înainte de termen. Astfel România nu a mai intrat în capcana tranzacţiilor bursiere întinsă de FMI și a vânzărilor pe bursele internaționale ale unor active ale Statului Român, însă cu sacrificii mari din partea populației. În martie 1989, România rambursase integral datoriile, avea în băncile sale un plus de 3,7 miliarde USD şi creanţe de 7-8 miliarde USD, avea în propria ogradă toate „comorile” care-i permiteau să nu mai depindă vreodată de FMI (pe lângă aur, argint şi metalele rare, extrem de valoroase) şi mai mult decât atât i-ar fi făcut concurenţă acestui organism. Un prim pas era acela de a se asocia cu China, Iranul şi Libia, într-o bancă care să acorde împrumuturi cu dobânzi mici, destinate ţărilor în curs de dezvoltare și nu, nu sunt doar conspirații. Iată ce am pierdut în 26 de ani, pe lângă industrie și agricultură, deși unora le este greu să recunoască.

Târgu-Jiul de ieri

Dacă astăzi încă vorbim despre un nou proiect de amenajare urbană, peisagistică și pietonală a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu, iată cum arăta Coloana Infinitului în urmă cu aproape 70 de ani.

13537594_1269052933136879_2664611713103244353_n

(Foto © Arhiva săptămânalului „Timpul”, care a apărut la Târgu-Jiu în perioada 2000-2010)