România, țara moaștelor sfinte (cu certificat de autenticitate)

Pentru că în această perioadă atenția este mai mult concentrată asupra vieții spirituale, ne-am propus să aducem în atenția celor care citesc aceste rânduri un subiect aparte din România de azi: moaștele sfinte.
De-a lungul anului, în diferite localităţi, ori la diferite mânăstiri se fac pelerinaje la Sfintele Moaşte ale unor sfinţi români sau străini, unii cunoscuţi, alţii necunoscuţi. Oamenii se închină la ele cu speranţa că vor găsi vindecarea bolilor sau rezolvarea la problemele lumeşti. Nimeni nu se întreabă, însă, la ce se închină de fapt şi ce se ascunde în cutiile argintate. Biserica Ortodoxa Română nu poate spune cu exactitate numărul osemintelor sfinte prezente în lăcaşurile de cult, însă, dacă ar fi să consultăm site-urile creştin-ortodoxe, aflăm că există nu mai puţin de 700 de moaşte, adăpostite în peste 250 de biserici şi mănăstiri.
Pentru că avem moaşte fără număr, Patriarhia a decis că este vremea să ţină o evidenţă clară a tuturor osemintelor sfinte din România, într-un catalog special, în care pe lângă fotografiile cu Sfintele Moaște să existe și un „document de autenticitate” al acestora.
„Este o tradiţie veche, românească şi creştinească”, s-ar grăbi cei mai mulţi să spună, dar când îmbrâncelile între credincioşi iau locul smereniei şi circul împărţitului de sarmale locul evlaviei, conotaţiile sunt de altă natură decât cea religioasă.
Numeroşi români, creştini până în adâncul sufletului şi măduva oaselor, străbat distanţe mari cu diferite mijloace de transport, uneori pe jos, stau zeci de ore la cozi interminabile, pe ploaie sau caniculă, se târăsc chiar în genunchi sute de metri, chiar kilometri, pentru ca să ajungă să se închine, să sărute Sfintele Moaşte şi să-i spună acelui sfânt ceea ce-i apasă sufletul.
Au ajuns de pomină pelerinajele la moaştele Sfintei Paraschiva de la Iaşi, la ale Sfintei Filofteia de la Argeş, sau la ale Sfântului Dimitrie Basarabov de la catedrala patriarhală din Bucureşti.
Mai ceva ca atunci când trebuie să îşi exprime atitudinea civică, românii participă cu sutele de mii la pelerinaje şi îşi pun toată credinţa în Sfintele Moaşte pe care le venerează, doar…
Sigur, spun unii, este de neînţeles pentru străinii de credinţa ortodoxă sau de învăţătura creştinească de unde găsesc unii români atâta evlavie şi pot să acorde atâta cinste unor rămăşiţe pământeşti ale unor oameni, care au trăit aici pe pământ, cunoscând toate cele omeneşti. Nu vom vorbi nici de prostie şi nici de lipsă de cultură, dar când prea exagerate devin şi astfel de manifestări nu ştim ce să înţelegem, fără a fi arăţi cu degetul pentru lipsa de cultură teologică.

Paștele la promoții și în Biserică

Se apropie Sfintele Paşte, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii și asistăm pe parcursul acestor zile la un veritabil „marketing de cult ortodox”, Patriarhia Română și mitropoliile din întreaga țară punând la dispoziţia enoriaşilor tot felul de obiecte bisericești, unele chiar la promoții. Aceleași obiecte le găsim și online, la doar un „click” distanță de „Adaugă în coș”, căci mai toate mitropoliile au și magazine în spațiul virtual. La mare căutare sunt în acest an, după numărul de vizualizări într-unul dintre aceste magazine: produsele de pangar („candela îngeraș”, „tămâie Athos 500 gr.”, „mir sticlă mare plastic”, „cărbune mare Grecia” ș.a.), dar și „tipar colivă”, „Biblia mică”, „Vas anaforă, „Sfeșnic Rusia” sau „Cruce mare acoperiș” și toate acestea în funcție de buzunarul fiecărui enoriaș, cu prețuri cuprinse între 0.70 și 6.090 Ron.

De ce să mai fie nevoiţi enoriașii să cumpere din supermarket-uri sau pieţe, candele de diferite forme şi culori, improprii cultului creştin ortodox, când Patriarhia Română a personalizat încă de acum doi ani propriile candele, de culoare galbenă, care se comercializează doar în biserici sau magazinele de profil. Mai lipsea să ni se spună că noul model de candelă este şi făcător de minuni!

România incapabilă să se ridice din genunchi?

Parcă mult prea dezamăgiţi de actuala clasă politică şi de sistemul care a împins România dintr-o parte în alta, când de la stânga la dreapta, când de la dreapta la stânga, parcurgem astăzi o criză nu doar economică, socială, morală şi politică, ci şi una de încredere, de credibilitate, de autoritate şi nu în ultimul rând de soluţii. Acestea din urmă sunt cele care lipsesc cu desăvârşire. În ciuda previziunilor favorabile, în care liderii tehoncrați, de ocazie, ai statului de drept caută să ne convingă că direcția României este una bună, imaginea de ansamblu nu oferă certitudini.

Contabilizăm prea multe soluţii de compromis ale unei clase politice dominată de lipsa onestității, secretomanie, incapacitatea de a produce legi bune, interese speciale, contracte preferenţiale şi blocarea accesului oamenilor la cei care iau decizii. Ei sunt mandatarii statului de drept, într-o Românie incapabilă să se ridice din genunchi.

Deşi am avut destule alternanţe la guvernare în ultimii 26 de ani, statul de drept și dreapta democrație, cum ar spune unii, scârțâie din balamele, după o vorbă românească. Încrederea publică în instituţiile fundamentale ale ordinii democratice este la pământ. Concurenţa sănătoasă a partidelor care furnizează stabilitate politică este înlocuită cu fie cu tehnocrația, fie cu veritabile lupte de gherilă politică, conflicte, „înţelegeri oculte” ale intereselor particulare oportuniste, care îmbracă forma unor facţiuni sectare unite doar de exerciţiul corupţiei şi frica răspunderii penale. Nimic nou până aici, veţi spune, căci toate acestea vă sunt prea bine cunoscute.

Aceasta este imaginea României astăzi. Imaginea României îngenuncheată de stat și de intereselor băieților deștepți. Ce vor atunci românii? După 26 de ani de capitalism, prost înţeles, consecinţele sunt greu de suportat. S-au adaptat doar politicienii şi cei care au ştiut să facă afaceri cu statul. La aceasta se adaugă faptul că astăzi România a ajuns să nu mai fie împărțită nici măcar în „mica majoritate” şi „marea majoritate”, în funcție de cine deține puterea, căci acea sintagmă a democrației, despre „puterea poporului”, nu pare să mai fie valabilă în România de câteva luni. Astăzi România tehnocrată este cea care, în genunchi, execută ordine. Întrebăm și noi, ale cui ordine, fără să fim convinși că va oferi cineva răspunsul.

Despre șomaj în România tehnocrată

Cu o rată a şomajului de doar 6,8% înre­gis­trată la nivel naţional şi cu mai puţin de 630.000 de şomeri, România ocupă o poziţie fa­vorabilă în rândul statelor din Uniunea Europeană, aflându-se pe locul opt în topul statelor cu cele mai mici rate ale şomajului. Greşit! Rata şomajului calculată după metodologia românească nu coincide cu metodologia Biroului Internaţional al Muncii, care include persoanele ce îndeplinesc simultan trei condiţii: nu au loc de muncă, pot să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni şi şi-au căutat activ un loc de muncă în ultima lună.

În realitate, șomajul este scăzut în România prin comparaţie cu cel din alte state datorită faptului că mulţi români îşi doresc să aibă un loc de muncă, dar nu fac niciun efort pentru a-şi găsi o slujbă sau nu vor să înceapă să lucreze în viitorul apropiat, de aceea nu sunt prinşi în statistici. Astfel, majoritatea sunt persoane din mediul rural care nu îşi caută activ un loc de muncă şi care aşteaptă, în general, să primescă oferte de muncă de la angajatorii care vin să îi angajeze sezonier.

Ministrul Muncii, Ana Costea, crede că şomajul înregistrat în România nu este „mare” şi, faţă de alte state europene, ţara noastră „stă chiar foarte bine, rata şomajului „este rezonabilă” şi „pe un trend descendent”. Unde vede doamna ministru tehnocrat „trendul descendent”, e greu să ne pronunţăm. Cinstit vorbind, dacă se scad din cei 18 milioane români cu drept de vot, patru milioane pensionari, patru milioane salariaţi, două milioane plecaţi afară şi vreun milion de studenţi, obţinem cifra reală a şomajului din România, care este de vreo şapte milioane. Deci la procentul real al şomajului, care este undeva pe la 40%, am conduce detaşat în „topul” ţărilor cu cea mai mare rată a şomajului din Uniunea Europenă.

Cu toate acestea, actualii specialiștii de la Ministerul Muncii se încăpăţânează să afirme că: „Noi nu avem un şomaj mare în România. Faţă de alte ţări europene stăm chiar foarte bine. În momentul acesta, rata şomajului este în scădere. Ea a fost mai mare până acum. În momentul acesta este rezonabilă, în scădere, pe un trend descendent”. Poate nu locuim cu toţii în aceeaşi ţară, dar dacă statistic şi oficial stăm foarte bine, cu câteva procente sub media Uniunii Europene, atunci cum se face că suntem din ce în ce mai săraci.

Ştim şi noi, din întâmplare, că există o legătură între şomaj şi rata inflaţiei. Concluziile le puteţi trage singuri. Cât  de bine trăiesc deci românii, fără grija şomajului, să ne tot explice doamna ministru Costea, dar cu procente ceva mai realiste. Cel mai îngrijorător este faptul că România este pe o poziţie nefavorabilă atunci când vine vorba de şomajul în rândul tinerilor. Astfel, potrivit datelor raportate de Institutul de Statistică la Eurostat (biroul de statistică al Comisiei Europene), rata şomajului în rândul tinerilor cu vârste de sub 25 de ani este de 24% în România, peste media europeană de 22,2%.

România, ferită de statistici în lupta cu terorismul

De câțiva ani buni, Serviciul Român de Informații (SRI) avertizează că România riscă să devină țintă pentru teroriști. Mai devreme decât ne-am fi dorit, informațiile s-au confirmat, încă din anul 2012 fiind dezactivate mai multe tentative de atac la adresa siguranței naționale a României.

De mai multe ori, în acest an, au venit avertizări dinspre SRI că România devine pe zi ce trece o țintă pentru diverse organizații teroriste. Lucrurile par să fie mai serioase decât o simplă amenințare în creștere, de vreme ce potențiali teroriști au putut fi arestați în România. În condițiile în care, în țările vecine nouă, s-a ajuns la atentate, pericolul devine serios și în țara noastră. Potrivit unui raport recent privind impactul terorismului în lume, se  consideră că România este  una dintre cele mai ferite ţări ale U.E. de ameninţările teroriste de pe planetă, iar ameninţarea este percepută ca fiind foarte scăzută. Evenimentele ultimelor luni trag însă un semnal de alarmă cu privire la riscul ca lucrurile să se schimbe și în țara noastră, pentru că nu statisticile țin loc de siguranță națională.

Dacă România va lupta împotriva terorismului așa cum o face împotriva corupției, atunci există premise ca statisticile să nu ne mai ferească de astfel de pericole. În țara noastră, potrivit reprezentanților SRI, nivelul de alertă se menține la același nivel, în funcție de informațiile pe care le avem disponibile și de evenimentele care indică un risc scăzut de producere a unui atentat terorist pe teritoriul României.

Din fericire, țara noastră a fost ferită de atentate teroriste, chiar și în condițiile în care, încă din anul 2002, ne-am implicat cu trupe în Afganistan și apoi Irak, în ceea ce unii au numit „Războiul împotriva terorismului”.

În ceea ce privește cetățenii străini indezirabili pe teritoriul României, în ultimii ani numărul acestora a ajuns la peste 40, pentru că reprezentau o amenințare teroristă la adresa României, potrivit datelor oficiale transmise de SRI, însă doar două cazuri importante de terorism cu conexiuni islamice s-au finalizat cu condamnarea celor în cauză, în România, după Revoluție.

Și ca o paranteză, pe vremea regimului comunist în România, își amintesc unii ofițeri ai structurii antitero, au fost dejucate câteva atentate teroriste islamice: „cu vorba bună”. În 1973, atunci când s-a înființat Sectorul ARTA al Securității lui Ceaușescu (structura antitero), luptătorii români erau dotați cu: combinezoane tip auto, cască de motociclist, pistol Makarov, pistol-mitralieră Kalasnikov cu pat din lemn (nerabatabil), pușca de vânătoare care lansa gaze, pușcă cu lunetă și un autoturism Land Rover pe care îl foloseau 6-7 luptători. Astăzi, brigada antitero din SRI folosește pistolul-mitralieră HK MP5 de proveniență germane în locul Kalasnikovului, costumul nomex în locul combinezonului tip auto, cască antiglonț de kevlar în locul celei moto, vestă antiglonț etc. Cu toate acestea, România se simte în singuranță datorită statisticilor.

Ne-am săturat! Și ce?…

Nu de puţine ori în ultimii ani clasa politică a dezamăgit, în timp ce nivelul de trai al celor mai mulţi dintre români vine să confirme, situaţia economică precară în care România s-a afundat odată cu venirea crizei şi din care încearcă acum cu disperare să iasă. Restructurările, salariile şi pensiile tot mai mici, creşterea impozitele şi scumpirile în lanţ la produsele de bază au mărit nemulţumirile populaţiei. Se ştie cum au fost dirijate fondurile externe şi ce comisioane se primeau, iar multe din proiectele de relansare economică a României au rămas în continuare sub semnul întrebării.

Prea mult timp României i s-au administrat  sedative, atât cât să suporte durerea provocată de colţii numeroşilor Dracula din politica românească. Ne-am săturat! Şi ce?…, par să întrebe veritabilii noştri ciocli care, vopsiţi fistichiu, promit odată la patru, sau după caz, la cinci ani, minuni dumnezeiești. Aşadar, despre o parte a clasei politice româneşti numai de bine. Cuvântul de ordine ce animă raţiunea politicianul nostru, avid de câştig, este „căpătuiala”. Prin orice mijloace, la putere sau în opoziţie, acesta îşi urmăreşte propriile interese, ignorându-le cu bună ştiinţă pe cele ale celor ce i-au acordat încrederea şi votul lor.

La acestea se adaugă însă şi interesele Uniunii Europene. Să nu uităm nici faptul că oficialii F.M.I. şi-a exprimat opinia despre situaţia economică a României, ca fiind la „recuperare intensivă”. Acestora fie le arde de glume, fie ne cred proşti, asta pentru a nu cita vorbele fostului președinte al României, referitoare la produsele şcolii româneşti. Despre ce economie vorbim? Rămăşiţele economiei româneşti au dispărut cu desăvârşire în momentul când ţara noastră a fost integrată în Uniunea Europeană şi pe foarte multe uşi a început să apară scris cu majuscule faliment. Sau asta înţeleg marile puteri ale U.E. prin recuperare intensivă a economiei în ţări precum România?

Şi în tot acest timp, cei aflați la putere, roșii, galbeni, portocalii, verzi, tricolori, sau orice alta culoare vreți, au închis ochii, fără a uita să strângă în mână, mai tare, punga şi averea căpătuită de pe spinarea celor mulţi şi tot mai săraci. La nivelul Uniunii Europene, ţara noastră nu a fost nicicând un bun exemplu, doar că este nevoie de noi acolo. România se împrumută astăzi în stânga şi dreapta, uitând probabil că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă. Cei care se fac a nu pricepe cum stă această treabă, încearcă să ne convingă astăzi că direcţia guvernului de tehnocrați este cea corectă. În realitate, cred că sună a cuie bătute în lemn.